Liderii palestinieni solicită suspendarea recunoşterii Israelului

D.I
Internaţional / 16 ianuarie 2018

Mahmoud Abbas (Sursa foto: Twitter)

Mahmoud Abbas (Sursa foto: Twitter)

Un organ-cheie al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a votat luni în favoarea suspendării recunoaşterii Israelului, o măsură care readuce în discuţie unul dintre principiile fondatoare ale efortului de pace deja în punct critic cu israelienii.

Apelul a fost lansat la finalul unei reuniuni de două zile la Ramallah, în Cisiordania, a Consiliului Central al OEP, unul dintre organele acestei organizaţii recunoscute internaţional ca reprezentantă a tuturor palestinienilor.

Reuniunea, în prezenţa preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a fost convocată extraordinar pentru a răspunde la decizia anunţată la 6 decembrie de preşedintele american, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, o lovitură dată cauzei lor, potrivit palestinienilor.

Cu prilejul votului, Consiliul Central al OEP a "însărcinat Comitetul Executiv al OEP să suspende recunoaşterea Israelului până când acesta din urmă recunoaşte statul Palestina în interiorul frontierelor din 1967, anulează anexarea Ierusalimului de Est şi îşi încetează acţiunile de colonizare".

Iniţiativa a fost adoptată cu 74 de voturi pentru, două contra şi 12 abţineri, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse.

Comitetul Executiv, condus de Mahmoud Abbas, este singura instanţă abilitată să ia decizii angajând palestinienii în cadrul procesului de pace cu Israelul. În 2015, un vot al Consiliului Central al OEP pentru suspendarea coordonării în domeniul securităţii cu Israelul nu a fost urmat de măsuri concrete.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb