Liderul opoziţiei din Coreea de Sud a fost spitalizat după greva foamei

A.F.
Internaţional / 18 septembrie 2023

Liderul opoziţiei din Coreea de Sud a fost spitalizat după greva foamei

Principalul lider al opoziţiei din Coreea de Sud a fost spitalizat azi, după câteva zile de greva foamei în semn de protest faţă de politicile guvernamentale, în timp ce procurorii au cerut un mandat de arestare pe numele său pentru acuzaţii de corupţie, relatează Reuters.

Lee Jae-myung, liderul Partidului Democrat din Coreea, a început protestul la 31 august, invocând, printre altele, proasta gestionare economică a guvernului, ameninţările la adresa libertăţii presei şi faptul că nu a reuşit să se opună deversării deşeurilor de la Fukushima.

Fostul candidat la preşedinţie a fost transferat luni dimineaţă la un spital de la Adunarea Naţională din Seul, suferind de deshidratare şi având ameţeli, a anunţat partidul său.

Kim Gi-hyeon, şeful Partidului Puterea Poporului, aflat la guvernare, l-a îndemnat pe Lee să înceteze greva foamei, afirmând că este pregătit să discute cu liderul opoziţiei pe teme politice.

La câteva ore după ce Lee a fost transferat la un spital, procurorii au anunţat că au cerut un mandat de arestare pe numele său, în cadrul unei anchete privind un proiect de dezvoltare şi acuzaţii de mită.

Lee este acuzat că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în legătură cu pierderile de 20 de miliarde de woni (15 milioane de dolari) acumulate de Seongnam Development Corporation în perioada în care a fost primar al oraşului Seongnam, au declarat procurorii.

De asemenea, procurorii l-au acuzat pe Lee de luare de mită în legătură cu o companie suspectată de transferuri ilegale de bani în valoare de 8 milioane de dolari către Coreea de Nord.

Lee a negat orice abatere, numind acuzaţiile "ficţiune" şi o "conspiraţie politică".

O instanţă din Seul are nevoie ca parlamentul format din 300 de membri, unde democraţii deţin majoritatea, să ridice imunitatea lui Lee pentru a examina cererea procuraturii.

Parlamentul a respins solicitarea precedentă a procurorilor de emitere a unui mandat de arestare în februarie.

Lee a pierdut în faţa preşedintelui Yoon Suk Yeol, un fost procuror general, la alegerile prezidenţiale din 2022, cu o diferenţă de 0,7%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5161
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6046
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1316
Gram de aur (XAU)Gram de aur665.4259

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb