Liderul opoziţiei din Rusia, eliberat astăzi din închisoare

M.B.
Internaţional / 14 octombrie 2018

Aleksei Navalnîi (Sursa foto: Twitter)

Aleksei Navalnîi (Sursa foto: Twitter)

Principalul opozant rus, Aleksei Navalnîi, a fost eliberat astăzi din închisoare, unde s-a aflat aproximativ o lună şi jumătate, după două condamnări succesive pentru organizarea de manifestaţii anti-Kremlin, notează Agerpres.

Opozantul de 42 de ani a început să stea mai mult timp după gratii de când a organizat ample manifestaţii anti-Kremlin şi anticorupţie în ultimul an. La 28 august, el a fost condamnat la 30 de zile de închisoare pentru o manifestaţie neautorizată în ianuarie, când i-a îndemnat pe ruşi să boicoteze alegerile prezidenţiale din 18 martie.

Opozant carismatic şi blogger anticorupţie, Navalnîi a acuzat autorităţile că l-au trimis la închisoare pentru a-l împiedică să demonstreze, la 9 septembrie, împotriva unui plan guvernamental de reformă a sistemului de pensii, în timp ce aveau loc alegeri locale. În pofida arestării sale chiar în acea zi, mii de ruşi au răspuns la apelul său în toată ţara şi poliţia a procedat la zeci de arestări, în unele cazuri în mod extrem de brutal.

La 24 septembrie, abia ieşit de pe porţile închisorii, Aleksei Navalnîi a fost arestat din nou şi condamnat la alte 20 de zile de închisoare pentru că lansase un apel la manifestaţii împotriva reformei a sistemului de pensii, deloc prizată de societatea rusească.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb