LIFE IS HARD încheie anul 2025 cu profit în scădere, dar creşteri ale deţinerilor Performia şi Innobyte

I.S.
Piaţa de Capital / 27 februarie, 12:07

LIFE IS HARD încheie anul 2025 cu profit în scădere, dar creşteri ale deţinerilor Performia şi Innobyte

LIFE IS HARD, companie tech listată la bursa de la Bucureşti şi unul dintre emitenţii prezenţi în indicele BET-AeRO, a încheiat anul 2025 cu o creştere a veniturilor (+2% faţă de anul precedent), dar cu o scădere a profitului: - 3 mil. RON în 2025, faţă de 507.751 RON la finele anului 2024, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În acelaşi timp, companiile în care LIH are deţineri au înregistrat rezultate foarte bune anul trecut: Innobyte Solutions are profit majorat (+14%), în timp ce Performia Finance a marcat primul său an de creştere accelerată, ajungând la 5,4 mil. lei cifră de afaceri şi 1,2 mil. lei profit.

Ca structură a veniturilor LIH, 51% din cifra de afaceri a fost generată de către divizia Engine (ITC), respectiv 49% vin din soluţiile dedicate industriei de asigurări, prin divizia Tomorrow (Insurance), conform comunicatului.

„2025 a fost un an dificil, cu presiuni multiple, venite atât din piaţă, cât şi din intern. Toate au trebuit integrate şi asimilate rapid în business, iar focusul nostru s-a mutat dinspre profitabilitatea LIH, către menţinerea stabilităţii şi a flexibilităţii organizaţiei. 2025 a stat sub semnul adaptării constante şi al efortului pe a continua dezvoltarea companiei în condiţii de stres”, menţionează Cătălin Chiş, CEO-ul companiei.

2025 a fost, de asemenea, primul an în care divizia Intentions, incubatorul proiectelor noi de business din cadrul LIH, a atras venituri în valoare de peste 5 milioane euro pentru startul cursurilor Sales Academy. Cursurile sunt finanţate prin şase proiecte din surse europene: unul destinat exclusiv creşterii competenţelor de consultanţă în procesele de digitalizare pentru echipele interne ale LIH, iar alte cinci proiecte sunt dezvoltate în colaborare cu brokerii din asigurări, care îşi pot extinde astfel accesul la forţă de muncă, potrivit comunicatului.

„Sales Academy este prima structură de educaţie non-formală din România concentrată pe formarea viitoarei generaţii de consultanţi în vânzări pregătiţi pentru lucrul hibrid (tradiţional şi digital) în relaţia cu consumatorii. Academia va instrui peste 1400 de tineri până în 2028, iar prima cohortă de cursanţi este deja înrolată în program”, mai spune Cătălin Chiş.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Astia sa aiba mare grija sa tina de banii pe care-i au sa poata rambursa obligatiunile.Sa lase visele de M&A prin cresterea de datorie.

    Vin momente extrem de grele pentru astia cu soft,in special ei si arobs.ce fac ei o sa faca unii cu investitii mari in AI cu 10% din costurile lor.cei care vor face asta poate ca nu-si justifica investitiile alea in AI doar ca le-au facut deja,au gasit bani si o sa monetizeze agresiv,sufocand firmele mici. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ce a mai rămas din companiile IT "vedete" acum doi ani pe AERO? Majoritatea, niste perdele de fum cu aere de unicorni.

    Majoritatea, conduse de copiii/rudele unor securiști, cărora li se promiseseră niste contracte bănoase cu companii din energie și anumite Instituții publice. 

    1. AST - dependenta de contracte cu autorități ale statului 

    2. Bento - dependenta de Asociația de energie a tatălui unuia dintre acționari, fost... 

    3. CC - dependenta de contracte cu autorități ale statului, singura care nu s a prăbușit

    4. LIH - no comment 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Primele 2 sunt dependente de companii detinute majoritar de stat,care intamplator sunt cele mai hot de la BVB.Alea sunt bune sa ne laudam ce profituri face noi cu ele dar nu mai sunt bune sa fie clientii acestor firme de IT.In mare masura,concurentii acelor firme listate,majoritar de stat,au furnizor tot firmele astea de IT.E vina celor doua firme ca statul nu cedeaza majoritatea la companii foarte mari care sunt varza la capitolul infrastructura IT si cineva trebuie sa fie furnizor?daca firmele alea doua sunt furnizor si la firmele private de utilitati,ma gandesc ca au servicii bune,nu?

      Daca statul roman e varza la digitalizare,sub Moldova si Albania,sa se dea la o parte astea si sa lase pe cine? 

      Ce au scris bento si ast la clienti majori cand au venit pe bursa?Stiau toti investitorii ce clienti au.Ce perspective au anunta?Vad ca s-au indeplinit cu brio.ce fail au dat?Ast a avut un semestru prost,dupa asta ultimul din 2025 a aratat bine de tot si ieri in interviu au spus ca semestrul asta va fi foarte bun.Bani au,datorii bancare zic ca nu mai au deloc la data raportului si aveau 2 milioane lei la sf 2025.Unde e fail?

      La bento asteptam sa vedem ce raporteaza si estimeaza.Clar si la ei a fost un debut de 2025 foarte greu,dpar ca atunci investitiile erau pauza si stat si privat ca ne astepta intrarea in industria calului. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5866
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8182
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.6797

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb