Lionel Messi, incert pentru meciul vedetelor din Major League Soccer

O.D.
Sport / 23 iulie, 12:09

Lionel Messi, incert pentru meciul vedetelor din Major League Soccer

Fotbalistul argentinian Lionel Messi nu a participat la niciuna dintre cele două sesiuni de antrenamente în vederea All-Star Game, meciul vedetelor din Major League Soccer (MLS), punând astfel sub semnul întrebării participarea sa la acest eveniment, programat miercuri, informează EFE.

Stadionul Q2 din Austin (Texas) va găzdui ediţia din acest an a All-Star, în care vedetele din MLS vor înfrunta o selecţionată a Ligii mexicane de fotbal.

Messi este superstarul selecţionatei MLS, însă căpitanul echipei Inter Miami nu a participat la antrenamentele desfăşurate luni şi marţi la Austin.

'În ceea ce-l priveşte pe Leo, este mai mult o chestiune pentru ligă, pentru clubul său. Eu pur şi simplu antrenez şi gestionez jucătorii pe care mi-i pun la dispoziţie', a declarat luni spaniolul Nico Estevez, antrenorul echipei Austin FC şi al selecţionatei MLS pentru All-Star.

'Sper că va fi prezent, pentru că a-l avea aici pe cel mai mare jucător din istorie este foarte important pentru toată lumea. Sper. Sunt întotdeauna foarte optimist în privinţa tuturor lucrurilor. Aşa că, de ce nu? Sper că va putea fi aici', a adăugat el.

Coechipierul lui Messi, spaniolul Jordi Alba, care urma să participe marţi la concursul de abilităţi, dar nu s-a prezentat, a lipsit şi el de la antrenamentul All-Star.

Cu excepţia cazului în care un jucător este accidentat, MLS impune o suspendare de o partidă celor care decid să nu participe la meciul All-Star. Asta s-a întâmplat şi cu suedezul Zlatan Ibrahimovic în 2018, când era sub contract cu Los Angeles Galaxy.

De partea mexicană a existat de asemenea o absenţă notabilă marţi: columbianul James Rodriguez (Leon), care trebuia să participe la rândul său la concursul de abilităţi, dar în cele din urmă nu s-a prezentat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0633
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3173
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3791
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8596
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.1788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb