Lituania a deschis o tabără de refugiaţi la graniţa cu Belarus

G.B
Internaţional / 18 iunie

Lituania a deschis o tabără de refugiaţi la graniţa cu Belarus

Lituania a deschis astăzi o tabără de refugiaţi în zona oraşului Pabrade destinată migranţilor tot mai numeroşi, în special irakieni, care-i trec graniţa venind dinspre Belarus, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Primii 73 de migranţi, majoritatea bărbaţi, au fost deja primiţi în această tabără ce are 290 de locuri.

Sosirile migranţilor clandestini au crescut în Lituania după ce această ţară a cerut UE impunerea de noi sancţiuni Belarusului în urma arestării jurnalistului activist Roman Protasevici, preluat de autorităţile belaruse de la bordul unui avion civil pe care l-au forţat luna trecută să aterizeze la Minsk.

Acest flux migrator este perceput la Vilnius drept o acţiune de represalii din partea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, acesta de altfel ameninţându-şi explicit ţara vecină membră a UE şi NATO cu un val de ''migranţi ilegali şi traficanţi de droguri''.

Conform televiziunii publice lituaniene, de la începutul acestui an au fost interceptaţi la frontiera cu Belarus 405 migranţi, faţă de 81 în tot anul trecut. Ministrul de interne lituanian, Agne Bilotaite, a calificat această situaţie drept un ''război hibrid'' dus împotriva ţării sale.

Lituania, la fel ca celelalte două state baltice, Estonia şi Letonia, a primit în ultimele luni solicitanţi de azil belaruşi, mulţi dintre ei cerând azil politic, cum a fost de exemplu cazul liderei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, care după alegerile de anul trecut s-a autoexilat de teama că ar putea fi arestată

Însă în timp ce primirea unor refugiaţi politici din Belarus este în general privită favorabil în aceste ţări, nu acelaşi lucru se poate spune despre sosirea migranţilor veniţi din Siria, Irak, Afganistan sau ţările africane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Digitalizarea României”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9219
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5428
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7455
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.4279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro