LIVE TEXT: MOMENT ISTORIC LA BVBRomânia a fost promovată oficial la statutul de Piaţă Emergentă

M.G.
Piaţa de Capital /

România a fost promovată oficial la statutul de Piaţă Emergentă

Actualizare - RADU HANGA, BURSA DE VALORI BUCUREŞTI:

"S-a deschis o autostradă financiară ce ne dă acces la capitalurile care circulă la nivel global"

Odată cu trecerea la statutul de piaţă emergentă, pentru ţara noastră s-a deschis o autostradă financiară care ne dă acces la capitalurile care circulă la nivel global, la care vor avea acces companiile româneşti care apelează şi utilizează platformele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a spus Radu Hanga, preşedintele operatorului pieţei noastre de capital.

Radu Hanga a declarat: "Nu discutăm despre piaţa de capital românească şi piaţa emergentă, ci discutăm despre România ca piaţă emergentă. Adică pasul pe care-l facem acum nu este doar al pieţei de capital româneşti, este un pas înainte pe care-l face întreaga comunitate de afaceri din România".

Preşedintele BVB a amintit că, în urmă cu 25 de ani, la reînfiinţarea bursei în ţara noastră, la finele primul an de tranzacţionare, erau nouă companii listate, iar valoarea tranzacţiilor se apropia de 26 milioane lei.

"Acum avem listate 370 de companii la BVB, din care un sfert sunt listate pe Piaţa Principală. Sunt companii mari, semnificative pentru economia României. Valoarea trazacţiilor din anul trecut, pentru componenta de acţiuni, s-a apropiat de nouă miliarde de lei. Dacă adăugăm şi valoarea tranzacţiilor cu instrumente cu venit fix, ne apropiem de unsprezece miliarde de lei, iar capitalizarea totală a companiilor româneşti listate la BVB se apropie de 110 miliarde de lei. Aceasta este măsura paşilor înainte pe care i-a făcut în aceşti ani economia românească şi piaţa de capital românească, cu ajutorul tuturor jucătorilor care se află în jurul Bursei de Valori Bucureşti. Şi aici mă refer la instituţiile Statului Român, care au pus piatra de temelie a reconstrucţiei bursei, companiile de stat şi companiile private, care au utilizat platforma BVB pentru a se finanţa", a spus preşedintele BVB.

Dincolo de partea de finanţare, Radu Hanga a punctat că, prezenţa la Bursa de Valori Bucureşti implică şi o componentă de imagine pentru emitenţii listaţi.

"Orice companie care apelează la infrastructura BVB are acces la o gama largă de investitori instituţionali, de persoane private care urmăresc presa, care urmăresc ştirile, informaţiile legate de companiile listate, ceea ce înseamnă un impuls foarte important pentru dezvoltarea afacerilor acestora, pentru dezvoltarea brandului lor. Am văzut aceasta întâmplându-se atât pentru companii private cât şi pentru companii de stat", a detaliat preşedintele BVB.

De asemenea, Radu Hanga a punctat că se doreşte trecerea în categoria pieţelor emergente şi sub umbrela MSCI, adăugând: "Sigur că ne uităm şi mai departe, pentru a ne încadra în rândul pieţelor dezvoltate".

---

Actualizare - ADRIAN TĂNASE, BURSA DE VALORI BUCUREŞTI:

"Universul pieţelor emergente este de 50 de ori mai mare decât al pieţelor de frontieră"

"Năzuim să ajungem piaţă dezvoltată, dar până acolo trebuie să ne consolidăm acest statut de piaţă emergentă"

Universul pieţelor emergente, adică dimensiunea fondurilor care urmăresc aceste pieţe, este de 50 de ori mai mare decât cel al pieţelor de frontieră, iar universul pieţelor dezvoltate este de zece ori mai mare decât universul pieţelor emergente, a punctat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Adrian Tănase a spus: "Bineînţeles că năzuim să fim piaţă dezvoltată, dar până acolo cred că trebuie să ne consolidăm acest statut de piaţă emergentă. Astăzi, în indici au intrat Banca Transilvania şi Nuclearelectrica, împreună cu TeraPlast, care a intrat în spaţiul microîntreprinderilor. Ne dorim, ca operatori de piaţă, să avem din ce în ce mai multe companii incluse în indici. Acest proces de rebalansare a indicilor FTSE este continuu, are loc în martie şi septembrie în fiecare an, şi mai sunt încă două companii din piaţa de capital care au şansa să fie incluse în indicii FTSE de pieţe emergente în martie anul viitor".

Directorul BVB a punctat că, totuşi, piaţa de capital nu este încă relevantă pentru economia ţării noastre.

"Suntem doar la 10% din PIB, dacă ne comparăm cu Polonia care este la 30% din PIB. Trebuie să ne propunem să devenim o piaţă cu adevărat relevantă în cadrul economiei, pentru că orice economie cu o piaţă de capital puternică este o economie şi o societate mult mai puternică. Pentru acest lucru trebuie să colaborăm mai ales cu instituţiile statului. Cu mediul privat. În primul rând să stimulăm populaţia să investească în piaţa de capital şi să stimulăm companiile să vină să se listeze", a adăugat directorul BVB.

---

Actualizare - Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica: Includerea în indicia FTSE reflectă motivaţia de a avea o companie robustă

Includerea de azi în indicii FTSE Russell reflectă la nivelul Nuclearelectrica motivaţia de a avea o companie robustă, avantajos poziţionată în piaţa de capital, atât pentru acţionari cât şi pentru realizarea proiectelor de investiţii, a spus Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.

Ghiţă a declarat: "Începând de astăzi, acţiunile şi instrumentele Nuclearelectrica vor fi pe radarele mai multor investitori şi posibilităţile de atragere de capital sporite. Până acum, anul 2020 a fost unul dificil. Dar am trecut cu bine peste cea mai dificilă parte a anului. În acest moment suntem pregătiţi să operăm, să ne dezvoltăm proiectele de investiţii şi să ne protejăm oamenii în aşa fel încât să asigurăm continuitatea producţiei de energie electrică.

Avem o creştere a profitului de 18% în numai şase luni şi ne propunem să o ţinem aşa. Nu ne-am propus să sfidăm criza, ci doar să ne ducem strategia la bun sfârşit indiferent de context. În ceea ce priveşte viitorul energiei nucleare în mod categoric acesta va fi unul pe termen lung, nu doar în România ci şi la nivel global. Suntem parte esenţiali din mixul decarbonizării.

Planul de relansare sustenabilă dezvoltat de Agenţia Internaţională de Energie şi Fondul Monetar Internaţional adresează trei piloni semnificativi în contextul post-pandemie: stimularea economiei, creşterea locurilor de muncă şi îmbunătăţirea rezilienţei sectorului energetic. Acest plan prevede un rol clar pentru energia nucleară atât prin proiectele de prelungire de durată a vieţii cât şi construcţia de noi capacităţi. Retehnologizarea Unităţii 1, construcţia noilor capacităţi nuclearo-energertice şi toate celelalte proiecte ale Nuclearelectrica, atât de necesare României din punct de vedere strategic vor putea fi realizate de astăzi printr-un acces mai facil la capital mulţumită includerii României în indicii FTSE Russell şi trecerii României la statutul de piaţă emergentă".

---

Actualizare - Omer Tetik, director general Banca Transilvania: Acţionarii TLV vor avea un emitent mult mai vizibil şi acces la o piaţă mult mai reputabilă

Acţionarii Banca Transilvania vor avea un emitent mult mai vizibil şi acces la o piaţă mult mai reputabilă, a spus Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, una din companiile care vor intra în indicii FTSE Russell. El a spus că includerea în indici şi această vizibilitate responsabilizează foarte mult compania.

Tetik a declarat: "Cred că din cauza pandemiei nu sărbătorim cum trebuie momentul. Este o zi istorică. Este o realizare exceptională şi felicit toate firmele de brokeraj, investitori, emitenţi, că am ajuns să sarbatorim asta doar după 25 de ani. Uneori suntem foarte critici cu noi, ne comparăm cu pieţe care au istoric de 100-200 de ani, dar de fapt România merge cu paşi deşi mici dar siguri mai departe.

Suntem onoraţi că Banca Transilvania este una dintre companiile care au calificat România. Noi, ca principalul finanţator al României, ştim că cei 3 milioane de clienţi ai Băncii Transilvania, BT Capital Partners, BT Asset Management, peste 30.000 de acţionari persoane fizice şi peste 7 milioane de investitori indirecţi prin intermediul fondurilor de pensii, vor avea un emitent mult mai vizibil şi vor avea acces la o piaţă mult mai reputabilă. Şi această vizibilitate ne responsabilizează foarte mult. Ştim că vom fi în vizorul unor investitori foarte mari şi cu această responsabilitate doresc (să spun) liderilor politici, administraţiei centrale, sectorului bancar şi financiar şi antreprenorilor români că vom avea iniţiative bune, mult curaj şi putere necesară să exploatăm potenţialul pe care România îl deţine.

Sper să vedem alături de noi mai multe firme în indicii FTSE Russell şi sper să vedem un alt upgrade al pieţei de capital. Eu consider că este upgradarea României, nu doar a pieţei de capital".

---

Actualizare - NICU MARCU, AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ:

"BVB trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte pieţe financiare din spaţiul Europei de Sud-Est"

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte pieţe financiare din spaţiul Europei de Sud-Est, a spus Nicu Marcu, Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), adăugând că, astfel, bursa va putea participa la dezvoltarea economică a ţării noastre la adevărata sa capacitate.

Nicu Marcu a declarat: "Piaţa de capital trebuie să ajungă un motor al economiei de piaţă, care oferă surse de finanţare companiilor precum şi un loc de investiţii pentru societăţile de asigurare, respectiv pentru fondurile de pensii, ceea ce poate conduce direct sau indirect la creşterea economică a României. Dar piaţa de capital este un domeniu în care contează foarte mult nivelul şi intensitatea fluxurilor financiare, şi de aceea mă refer şi la poziţionarea Bursei de Valori Bucureşti în regiunea Europei de Sud-Est".

Preşedintele ASF a adăugat: "În acest moment, vedem mai multe burse şi firme de investiţii care vor să îşi crească business-ul. Mai mulţi emitenţi ar dori finanţare pentru exploatarea oportunităţilor de dezvoltare, şi câţiva investitori dornici să îşi construiască un portofoliu adecvat. Contează foarte mult valorile individuale şi sunt remarcabile doar dacă sunt puse în valoare într-o construcţie integrată, compatibilă cu cele mai bune practici internaţionale".

Nicu Marcu a punctat că, bursele din regiune ar trebui să realizeze, pe de o parte, o construcţie care să ofere emitenţilor de anvergură din regiune o sursă eficace de finanţare şi, pe de altă parte, trebuie să confere investitorilor internaţionali un confort investiţional, adecvat aşteptărilor acestora.

"Toţi actorii instituţionali, burse şi autorităţi ar trebui să realizăm că de unii singuri nu vom putea face performanţă, iar Bursa de Valori Bucureşti şi România, atât din poziţia geografică cât şi prin dimensiunea economică ar trebui să iniţieze sau să se ralieze oricărei iniţiative strategice de construcţie a unei pieţe agregate. Bursa de Valori Bucureşti trebuie să devină in hub regional strategic pentru celelalte pieţe financiare din spaţiul Sud-Est European", a spus preşedintele ASF.

În opinia sa, prin atingerea acestui deziderat, Bursa de Valori Bucureşti va putea participa la dezvoltarea economică a ţării noastre, la adevărata sa capacitate.

"Dar, pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, iar aceasta se poate obţine prin oferirea de active de calitate şi o mai mare siguranţă a participanţilor la piaţă. Toate acestea pot fi obţinute printr-o implicare mai activă a Statului Român la dezvoltarea acestui sector financiar", a mai punctat Nicu Marcu.

---

Actualizare - Mark Davis, BERD: "Peste 80% din fondurile pasive investesc prin benchmark-ul MSCI"

România va avea o pondere de aproximativ 0,4% în indicii FTSE, a spus Mark Davis, directorul regional al BERD pentru România şi Bulgaria. El a mai afirmat că România trebuie să ţintească şi upgrade-ul MSCI pentru că acolo sunt peste 80% din fondurile pasive ce pariază pe pieţele emergente.

Davis a spus: "Este o realizare importantă şi este la fel de important să menţinem momentumul. (...) Atât IPO-uri de companii private cât şi de companii de stat sunt necesare şi BERD este pregătită să investească, să pregătească şi să participe în IPO-uri de înaltă calitate dacă există oportunităţi. Salut viitoarea strategie de dezvoltare a pieţelor de capital din România şi din nou BERD este pregătită să sprijinire colegii noştri din OECD şi contrapărţile din România prin experienţa noastră în Polonia, Grecia şi ţările baltice".

În acest context, a spus Davis, două tendinţe globale care apar sunt de menţionat: creşterea investiţiei pasive (2,8 trilioane de dolari în SUA) şi investiţiile în active şi companii prietenoase cu mediul, unde alocările sunt de la sute de miliarde la trilioane în funcţie de sursă.

"În acest sens aplaud Bursa de Valori Bucureşti şi demersul de a se aventura în proiectul de Enviromental and Social Guvernance (ESG). Am observat eforturi similare în pieţe mai dezvoltate cum ar fi Varşovia şi Londra şi ele aduc roade. De asemenea trebuie să ţintim către upgrade-ul MSCI cum peste 80% din fondurile pasive din pieţele emergente fac plasamente prin acest statut. Aş vrea să subliniez şi importanţa dezvoltării de produse cum ar fi instrumente tranzacţionabile pe termen scurt sub formă de commercial paper (emitere de datorie pe termen scurt - n.r.). Acestea pot fi instrumente foarte folositoare pe timpuri de incertitudine ridicată, iar asta proiectăm în ţările baltice şi suntem gata să promovăm şi în România", a mai spus Mark Davis.

---

Actualizare - Cristian Popa, membru CA BNR: Este o zi de sărbătoare

Economisirea trebuie în continuare încurajată pentru că o bază solidă de capital locală este o bază solidă de creştere economică, a spus Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

Popa a afirmat: "Economisirea trebuie în continuare încurajată pentru că o bază solidă de capital locală este o bază solidă de creştere economică. (...) Odată cu dezvoltarea pieţei de capital nivelul capitalurilor proprii din economie vor creşte, iar cooperarea dintre creditul bancar şi capitalul de investiţii va deveni mai fructuasă, în beneficiul întregii economii. Fonduri de investiţii care putea începând de astăzi vor putea investi în România, aducând capital, vor sprijini cu siguranţă şi creşterea nivelului intermedierii bancare".

---

Actualizare - COSMIN MARINESCU, CONSILIER PREZIDENŢIAL:"Piaţa de capital are potenţialul de a fi acel motor inteligent de creştere al ţării noastre"

Prin piaţa de capital se poate dezvolta capitalismul modern din ziele noastre şi tot piaţa de capital are potenţialul de a fi acel motor inteligent prin care ţara noastră poate să crească spectaculos, a spus Cosmin Marinescu, care a transmis mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Cosmin Marinescu a declarat: "Includerea României în rândul pieţelor emergente este un puternic semnal de încerdere pentru investitori, un semnal de speranţă şi predictibilitate pentru întreprinzători, prin creşterea capacităţilor de finanţare. În plus, ascensiunea noastră în categoria pieţelor emergente are posibilitatea de a contribui la promovarea imaginii României ca destinaţie atractivă de business. Însă, pentru a-şi proba eficienţa piaţa de capital trebuie puternic integrată şi asimilată în economia şi viaţa noastră socială. Prin piaţa de capital se poate dezvolta capitalismul modern din zilele noastre şi tot piaţa de capital are potenţialul de a fi acel motor inteligent prin care România poate creşte spectaculos. Depinde doar de noi să fructificăm această oportunitate deosebită şi să luăm măsurile necesare pentru a beneficia la maxim de toate avantajele nou create, context în care rolul Autorităţii de Supraveghere Financiare şi a Bursei de Valori Bucureşti sunt esenţiale".

A.I.

---

Actualizare - Florin Cîţu: De anul viitor vom vedea noi listări ale companiilor de stat la BVB

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a spus că această promovare echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană. Acesta a mai afirmat că de anul viitor vom vedea din nou listări ale companiilor de stat la BVB.

Ce a spus Florin Cîţu la deschiderea de astăzi a Bursei de Valori Bucureşti

- Cred că am trecut foarte uşor în societate peste ceea ce înseamnă să trecerea la statutul de piaţă emergentă.

- Cîţu a mai spus că această upgradare echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană: toate companiile au avut acces la o piaţă mai mare, unică. Acum piaţa de capital este la un click distanţă de miliarde de euro. Investitorii pot de acum să investească în România printr-un click. Companiile din România se pot finanţa foarte uşor.

- Mai mult ca oricând această promovare arată o schimbare de paradigm: că antreprenorii din România se schimbă, se uită la finanţare diferită, nu doar prin sistemul bancar. Diversificarea este ceea ce ajută dezvoltarea

- Şi noi la MFP am folosit piaţa de capital, prin programul Fidelis, care a fost un succes, tot din motiv de diversificare. O să continuăm acest program

- Urmează sper cât mai curând promovarea MSCI pentru a avea acces şi la cea mai mare piaţă de capital din lume.

- Împreună cu ASF lucrăm la o strategie pentru piaţa de capital, nu doar în România dar toată Europa se schimbă. Punem la punct o strategie cu dl. preşedinte ASF Nicu Marcu o strategie care este modernă

- Eu nu am văzut o susţinere a guvernelor anterioare pentru piaţa de capital, nu o vedem nici astăzi din partea majorităţii parlamentare.

- În planul de construcţie al României este un proiect de lege foarte important care va ajuta piaţa de capital. Un sistem de bonificaţii pentru a ajuta companiile să se capitalizeze. Aceste companii vor folios piaţa de capital pentru a-şi creşte capitalurile

- Majorarea pensiilor rămâne aşa cum a fost stabilită prin rectificarea bugetară. Nu vom permite o creştere a punctului de pensie peste ce se poate în acest moment

- Garantăm că vom gestiona finanţele publice cu responsabilitate şi precauţie;

- Îmi doresc ca pe viitor, odată cu trecerea la piaţa emergentă, start-up-urile din România să găsească finanţare pe piaţa de capital din România;

- Veţi vedea că de anul viitor vom avea şi listări ale companiilor de stat

---

Actualizare - Orban: Intenţia guvernului este sprijinirea dezvoltării bursei

Premierul Ludovic Orban a afirmat că nu poate exista capitalism fără piaţă de capital. Primul ministru a mai spus că evoluţia bursei este încă timidă şi din acest motiv intenţia guvernului este sprijinirea în continuare a dezvoltării bursei.

Orban a declarat: "Nu poate exista capitalism fără capital şi fără piaţă de capital. Faptul că România astăzi trece la statutul de piaţă emergentă secundară arată o evoluţie pozitivă a Bursei de Valori Bucureşti, dar din punctul meu de vedere o evolutie încă timidă şi din acest motiv intenţia noastră ca şi Guvern este aceea de a sprijini dezvoltarea în continuare a bursei/pieţei de capital.

Sunt mai multe măsuri prin care vrem să dezvoltăm piaţa de capital din România. Listarea de noi companii de stat la bursa, stimularea participării persoanelor fizice la piaţa de capital prin simplificarea procedurilor fiscale pentru investitorii de retail, dorim de asemenea să lansăm noi emisiuni de titluri de stat prin intermediul bursei.

De asemenea dorim să încurajăm inclusiv prin măsuri de stimulare chiar de natură fiscală, să încurajăm companiile private să se listeze la bursă astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi diversifica sursele de finanţare. Dacă ne uităm structura de finanţarea a companiilor o să vedem că în România suntem departe de modelul capitalist din ţările dezvoltate. Obiectivul nostru este să dezvoltăm acest instrument fundamental pentru piaţa de capital, care este bursa de valori.

Închei prin a spune că în procesul de dezvoltare a pieţei bursiere a apărut din păcate o lege care nu pot să-i înţeleg raţiunea. Am şi atacat-o la CCR, dar din păcate nu ni s-a dat dreptate. Lege care blochează vânzarea de acţiuni şi care afectează procesele de listare la bursă pe care le-am început, de exemplu Hidroelectrica. E clară că actuala structură a parlamentului nu permite modificarea acestei legi, dar după alegeri obiectivul nostru este să modificăm această lege".

Orban le-a garantat oficialilor BVB că se pot bizui pe cooperarea cu guvernul în beneficiul dezvoltării pieţei de capital.

---

Piaţa noastră de capital este de astăzi inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente.

Momentul este marcat de Bursa de Valori Bucureşti printr-o deschidere specială a şedinţei de tranzacţionare, unde participă toţi partenerii BVB alături de care s-a realizat această promovare, instituţii ale statului, autorităţi de reglementare şi parteneri instituţionali. La eveniment este prezent premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia devine efectivă de astăzi.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Nu va este greata de atatea vorbe goale? Evenimentul acesta are o importanta aproape de zero. Cand Teraplast, o microcap cu PE de peste 70 ajunge sa fie reprezentanta pietei de capital romaneasca in afara iti dai seama cat de penibila este aceasta economie aflata in totalitate sub controlul multinationalelor. Mai bine am desfiinta BVB si am deschide ceva austriac aici.

    1. Un moment mai prost ca azi nici ca se putea!

      Greata, negreata, ziaristii si-au facut datoria sa relateze si au facut-o foarte bine!

      Momentul este unul istoric. Problema este ca piata este aproape inexistenta...vom vedea ce va urma.

    Inca un exemplu de penibilitate a declaratiilor. De la BNR.

    Economisirea trebuie în continuare încurajată pentru că o bază solidă de capital locală este o bază solidă de creştere economică, a spus Cristian Popa, 

    Daca BNR ar incuraja economisirea, nu ar practica dobanzi de referinta sub nivelul inflatiei in ultimii doi, poate trei ani. Auzi tu asta, BNR? Hotilor, furati prin inflatie din economiile romanilor. Asta faceti, mai hotilor. 

    1. Noua doctrina neo-progresist globalistă a băncilor centrale NU încurajează economisirea aceasta fiind văzută ca o frana economică - blocând cererea agregata și inflația deci fiind o frana pentru capitalism așa cum este el văzut de mai marii planetei.

    În prima zi de FTSE RUSELL au scăzut preturile pe bursa. Nașpa rău!

    Aștept TLV la1.5 RON.  

    1. Daca pica bursa inseamna ca putem cumpara mai ieftin.

      Mulți au așteptat un bun moment sa vândă crezând că în România umbla câini cu covrigi in coada. Când și-au dat seama că au luat tzeapa s-au îngrămădit toti odată pe o ușă îngustă.

    Moment istoric, de haz si voie buna!!!

    cata frustare in randul postacilor! ce ar trebui facut sa fiti satisfacuti? sa creasca portofoliu cu 50% intr-o zi?:)))

    1. A venit si postacul platit de mafiotii din SIF-uri si CA-urile pe care le capuseaza. Daca la noi ar functiona legile pietei de capital ca in Vest, voi ati aglomera puscariile. Wirecarduri romanesti sunt pe banda rulanta iar escroci in CA si institutii de capital cu zecile.

      Ca sa intelegem ce criminali profita de piata de capital, mama actualului procuror DIICOT, mama la 80 de ani era partenera intr-o firma fantoma.

      La 80 de ani, mama Giorgianei Hosu, propusă procuror şef al DIICOT, a fost până anul trecut acţionară în firma coordonată de soţul şi fiul vitreg al acesteia. Cinci ani, pensionara Suzana Rinu a fost parteneră de afaceri cu o firmă din Liechtenstein.

      Dan Hosu, fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul Direcţiei de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017, fiind acuzat că ar fi ajutat-o pe Angela Toncescu - fost membru în Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig Sibiu - să influenţeze deciziile de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obţină avizul pentru numirea în funcţia de preşedinte al CA al Carpatica Asig, dar şi pentru ca autoritatea să nu ia decizii nefavorabile societăţii de asigurări patronate de Dan Ilie Carabulea. 

      In calitate de functionar public, procurorul Hossu avea obligatia legala de a a sesiza ilegalitatile de care ar fi aflat in relatia mama, sotul ei.

      Iar daca nu ar fi aflat, atunci cum poate un procuror sa ancheteze pe cineva strain daca nu a putut afla de mafiotii din propria familie, cu care dormea alaturi in pat, cu care manca la masa si carora le asculta conversatiile?

      A fost complice in tot acest timp. Trebuie data afara din procuratura. 

    Bursa e in CAP!!!

    1. E cu capul in jos.

      Depinde cum privești lucrurile. Cand TLV crestea nejustificat cu 15% nu era cu josul in sus? 

    Un moment de mare importanta pentru BVB! Felicitari pentru domnii Adrian Tanase si Radu Hanga !

    Profesionalism si implicare! 

    1. ce treaba au astia doi cu volumele tranzactionate? zero. zero la cub. profesionalism si implicare? :))))))))))))))))))))))))))))) ))))))))))))

      Cand aud pe orice "hub regional " mă apucă pandaliile. Pentru mine cine zice " hub regional " trebuie dat afară.

      Apoi tipii care laudă că am ajuns cu 370 de companii sunt mizerabili: uită câte au fost si nume grele!  

      vorbe, povesti, CAuri, indemnizatii, slugarnicie. atit

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie