LLOYD AUSTIN:"Rusia nu poate bloca aspiraţia Ucrainei de a adera la NATO"

G.B
Internaţional / 19 octombrie

Lloyd Austin

Lloyd Austin

Nicio ţară terţă nu are drept de veto asupra aspiraţiei Ucrainei de a se alătura NATO, a declarat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, aflat într-o vizită la Kiev, răspunzând la o întrebare despre obiecţiile Rusiei faţă de integrarea Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică, potrivit Reuters şi Interfax-Ukraina, citate de Agerpres.

Austin a insistat că "nicio ţară terţă nu are drept de veto asupra deciziilor de aderare la NATO". "Ucraina, aşa cum m-aţi auzit spunând mai devreme, are dreptul de a-şi decide propria politică externă viitoare şi ne aşteptăm ca ea să poată să o facă fără nicio ingerinţă din exterior", a adăugat el.

Austin a mai declarat că Rusia a început conflictul din estul Ucrainei şi ea a fost un obstacol în calea rezolvării sale paşnice.

"Haideţi să spunem lucrurilor pe nume: Rusia este cea care a început acest război şi Rusia este obstacolul care împiedică o soluţionare paşnică. Ei (ruşii, n.red.) sunt cei care au început să încalce integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei", a declarat ministrul american al apărării în conferinţa de presă comună cu omologul său ucrainean, Andrii Taran, la Kiev, potrivit Interfax-Ukraina.

El a menţionat că SUA vor continua să ofere Ucrainei sprijinul necesar în conflictul cu Rusia.

"La rândul nostru, vom face tot posibilul pentru a sprijini Ucraina, ca ea să-şi dezvolte capacitatea de a-şi apăra integritatea teritorială şi inviolabilitatea", a asigurat ministrul american, subliniind că Statele Unite vor continua să-şi sprijine partenerii pentru consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre, conform Interfax-Ukraina.

"Această regiune este foarte importantă pentru noi şi vom continua sprijinul acordat partenerilor noştri pentru a asigura securitatea în această regiune", a spus Lloyd Austin.

"Am discutat astăzi despre consolidarea parteneriatului nostru în regiunea Mării Negre cu partenerii noştri pentru a contracara acţiunile destabilizatoare ale Rusiei. Noi am sprijinit Ucraina împreună cu Georgia, România, Bulgaria. Am înţeles importanţa parteneriatului şi a coeziunii între aliaţi pentru a descuraja agresiunea rusă", a menţionat şeful Pentagonului în aceeaşi conferinţă de presă.

"Sprijinul nostru pentru suveranitatea ucraineană este de neclintit şi vom continua să lucrăm împreună pentru a ne asigura că suntem în locul potrivit şi că Ucraina se poate apăra", a afirmat Austin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro