Mai multe cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, au avut loc din nou, noaptea trecută, în comuna Izvoarele, judeţul Galaţi, afectată deja de seisme.
Cel mai recent cutremur a avut magnitudinea de 2 grade. Localnicii spun că s-a simţit mult mai puternic, totuşi, transmite Antena3.ro.
Ion Neculau, primarul din Izvoarele, a declarat că măsurile sunt aceleaşi ca până acum, de liniştire a populaţiei: "Să ştie toată lumea că suntem pregătiţi. Patru case sunt afectate. Ele sunt reparabile cu materiale puţine. Doar una din ele are structura de rezistenţă în pericol. Pentru o casă din aceasta nu trebuie mai mult de 1.000 - 1.500 de lei. Niciuna nu este în pericol major. Populaţia este pe drumul normalizării".
Începând cu 23 septembrie, în zona Galaţi s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme înregistrate la Galaţi în această perioadă au avut 3,9 grade şi s-au produs în 29 şi 30 septembrie şi în 4 octombrie.