Peste 10.000 de locuitori din judeţul Buzău vor rămâne fără apă potabilă timp de o săptămână. Anunţul a fost făcut chiar de operatorul operator regional al serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare care a înştiinţat deja populaţia cu privire la această măsură pe care o va lua pentru a executa lucrări de modernizare la barajul Cireşu, singura sursă de apă pentru locuitorii comunelor Mânzăleşti, Vintilă Vodă, Beceni, Săruleşti şi a satului Fulga din comuna Cernăteşti.
„Compania de Apă S.A. Buzău, în calitate de operator regional al serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare, va executa în intervalul 06-14 octombrie 2026, lucrări de mentenanţă şi modernizare absolut necesare pentru siguranţa în exploatare şi continuitatea funcţionării sistemului la barajul Cireşu din comuna Mânzăleşti (...). Astfel, în strânsă legătură cu condiţiile meteorologice, se va efectua golirea controlată a lacului de acumulare Cireşu, singura sursă de apă brută pentru alimentarea cu apă a comunelor Mânzăleşti, Vintilă Vodă, Beceni, Săruleşti şi a satului Fulga din comuna Cernăteşti”, a anunţat Compania de Apă.
În acelaşi timp, operatorul regional de apă a anunţat că întreruperea furnizării de apă potabilă ar putea să fie pe o durată mai scurtă însă asta depinde de condiţiile meteorologice dar şi constructor.
”În situaţia în care vor fi precipitaţii abundente, perioada până la reluarea furnizării în condiţii optime se va ajusta în consecinţă. (...) Intervenţia efectivă va dura, conform angajamentului constructorului, între 48 şi 72 de ore, apoi se va trece la reumplerea bazinului”, informează Compania de Apă.
Obiectivul face parte din contractul de lucrări CL6, finanţat prin Programul de Dezvoltare Durabilă şi se referă la înlocuirea vanei de golire de fund la Barajul Cireşu cu o stavilă electrică modernă.
”Această componentă este critică pentru siguranţa în exploatare a barajului de pe pârâul Jgheab, sursa principală de apă brută pentru staţia de tratare aval. (...)Intervenţia reprezintă o etapă necesară pentru consolidarea siguranţei în exploatare şi pentru protejarea pe termen lung a serviciului public de alimentare cu apă”, a mai transmis operatorul regional de apă.
Pe toată perioada lucrărilor, utilizatorii din zonele afectate sunt rugaţi să îşi pregătească stocurile de apă în săptămâna premergatoare intervenţiei (29 septembrie-5 octombrie 2026).
”În intervalul de sistare a furnizării, Compania de Apă Buzău va asigura, cu suportul autorităţilor locale, amplasarea unor rezervoare cu apă potabilă în apropierea Primăriilor din zonele afectate, în arii cu supraveghere video. Compania de Apă Buzău va trimite prin sms, cu 48 de ore înainte de începerea lucrărilor, informaţii referitoare la momentul sistării furnizării apei potabile tuturor abonaţilor din localităţile afectate. Reiterăm rugămintea de a vă asigura stocul de apă în săptămâna premergătoare demarării lucrărilor. (29 septembrie-05 octombrie 2026)”, este mesajul operatorului pentru abonaţii săi care au primit inclusiv un program după care se pot ghida astfel încât să fie pregătiţi pentru momentul în care furnizarea apei va fi sistată.
























































Opinia Cititorului