Londra condamnă atacul asupra portului Odesa

G.D.
Internaţional / 23 iulie

Londra condamnă atacul asupra portului Odesa

Atacul Rusiei asupra unui oraş ucrainean, la doar câteva ore după ce Moscova a semnat un acord pentru a permite reluarea exporturilor de cereale, a fost catalogat de Londra drept "îngrozitor" şi o dovadă că preşedintele rus Vladimir Putin nu este de încredere, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a declarat că atacul asupra portului Odesa de la Marea Neagră a fost "complet nejustificat".

Vorbind la un eveniment de campanie în Kent, Truss, care candidează la conducerea Partidului Conservator, a spus că "niciun cuvânt" din cele spuse de preşedintele Vladimir Putin nu este de încredere.

''Arată că nu se poate avea încredere în niciun cuvânt pe care îl spune. Şi trebuie să lucrăm de urgenţă cu partenerii noştri internaţionali pentru a găsi o modalitate mai bună de a scoate grânele din Ucraina care să nu implice Rusia şi promisiunile sale încălcate''.

Deputatul conservator Tobias Ellwood, care a părăsit Odesa la începutul acestei săptămâni, a declarat că a fost "nedumerit de modul în care comunitatea internaţională a fost păcălită" de Rusia.

''La două zile după ce am plecat din oraş, acesta este atacat. Aşa cum am spus în tweetul meu anterior - nu poţi avea încredere în Rusia. Derutat de modul în care comunitatea internaţională a fost păcălită de planul Rusiei de a redeschide portul. Mai mult curaj şi mai multă iniţiativă din partea Occidentului vă rog, pentru a ajuta Odesa'', a scris el pe Twitter.

Armata ucraineană a declarat că două rachete ruseşti au lovit infrastructura portului şi că apărarea aeriană ucraineană a doborât alte două, dar nu a precizat ce pagube au fost provocate sau dacă au existat victime.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, a scris pe Twitter că Rusiei i-au trebuit mai puţin de 24 de ore pentru a-şi încălca promisiunea în urma acordului semnat în Turcia. "În cazul neîndeplinirii, Rusia va purta întreaga responsabilitate pentru criza alimentară globală", a scris el.

Rusia a negat astăzi orice implicare în loviturile asupra portului ucrainean Odesa, a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, conform DPA.

Akar a continuat spunând că reprezentanţii ONU, ai Ucrainei şi ai Rusiei lucrează deja cu Turcia într-un centru comun de coordonare. Ieri s-a convenit asupra înfiinţării unui astfel de centru la Istanbul pentru monitorizarea exporturilor de cereale.

Atât Rusia, cât şi Ucraina au semnat ieri la Istanbul, în prezenţa secretarului general al ONU, Guterres, un acord cu Turcia pentru a permite reluarea exportului de cereale ucrainene.

În cadrul acordului, Rusia se angajează să permită navelor să navigheze printr-un coridor maritim şi să nu tragă asupra lor şi nici asupra porturilor implicate, cum este cel din Odesa.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. "dar nu a precizat ce pagube au fost provocate sau dacă au existat victime."

    Ba da, au precizat.... a explodat o statie de pompare si nu au fost victime.

    1. I a dat iar Zele de cheltuiala,nu are grija de jucarii,citeam ca vreo 4 himarsuri se odihnesc cu arsusi de la cupola de foc!

      Risipitori rau ucrainienii! 

    "Atât Rusia, cât şi Ucraina au semnat ieri la Istanbul, în prezenţa secretarului general al ONU, Guterres, un acord cu Turcia pentru a permite reluarea exportului de cereale ucrainene."

     

    Fals, au fost semnate doua acorduri. Primul, cel mai important, semnat de Rusia cu ONU, va permite exportarea FARA SANCTIUNI a cerealelor si ingrasamintelor din Rusia timp de 3 ani (daaa, TREI ANI) de la data semnarii.....in schimbul... 

    ... celui de-al doilea acord semnat de Ucraina cu ONU prin care aceasta poate sa isi exporte cerealele prin Odesa timp de 4 luni (doar patru luni). 

    1. Deci, nu este fals.

      Ba este fals. Rusia nu a semnat acelasi acord cu Ucraina. Rusia a semnat un acord cu ONU ca va fi scutita de sanctiuni timp de 3 ani. Ucraina a semnat un acord cu ONU ca i se va permite exportul doar pe timp de 4 luni. Sunt doua acorduri iar media vestica si pro-nato ascunde acordul Rusiei care neutralizeaza sanctiunile impuse de imperialismul nato. Este o uriasa victorie diplomatica a Rusiei, bazata pe victoria de pe campul de lupta. Rusia a invins NATO.

      "Este o uriasa victorie diplomatica a Rusiei, bazata pe victoria de pe campul de lupta. Rusia a invins NATO."

      Hahahahahahahahahaha.Nu se poate bai asa ceva 

      Esti bun la texte de comedie 

      Am o intrebare. Sanctiunile au fost impuse de catre ONU?

      Esti incredibil de prost 

      cate ruble murdare iti iei nemernicule?

      iti ofer eu de doua ori mai multi euro sa iti tii gura murdara!

      stiu ca ai sufletul cumparabil, o dovedesti continuu aici pro-Rusia 

      4 luni indeamna ca poate peste 4 luni,Odesa va cere un referendum de alipire la Rusia,careia a apartinut de secole!

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9419
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9805
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0577
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6702
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.2533

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro