Londra şi Bruxelles, acord în privinţa Brexitului

E.A.
Internaţional / 10 octombrie 2018

Londra şi Bruxelles, acord în privinţa Brexitului

Uniunea Europeană şi Regatul Unit au progresat către un acord în vederea Brexitului şi ar putea să stabilească prevederile divorţului până luni, potrivit agenţiei americane Dow Jones, care citează diplomaţi, relatează Reuters.

Dow Jones precizează că Londra şi Bruxellesul şi-au redus divergenţele pe tema problemei cruciale a frontierei irlandeze, dar că există în continuare diferenţe.

Ministrul irlandez de externe Simon Coveney a confirmat, la Dublin, că negocierile s-au intensificat odată cu apropierea reuniunii Consiliului European prevăzut la 17-18 octombrie, la Bruxelles, şi că începutul săptămânii viitoare este important.

Însă el continuă să creadă că va fi necesar un consiliu extraordinar în noiembrie.

"Ceea ce ştim noi este că procesul negocierilor s-a intensificat săptămâna aceasta în vederea încercării de găsi o modalitatea de a avansa cu privire la "backstop", a declarat el referindu-se la "plasa de siguranţă" propusă de Bruxelles cu scopul de a evita reimpunerea controalelor la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Ministrul britanic al Brexitului Dominic Raab a evocat la rândul său, marţi, în Parlamentul britanic, o intensificare a negocierilor între Londra şi Bruxelles.

"Am ştiut mereu că negocierile vor fi dure în faza finală. Acesta este un motiv în plus să ne păstrăm sângele rece, să rămânem hotărâţi şi concentraţi, iar eu rămân încrezător în capacitatea de a ajunge la un acord în această toamnă", a declarat el.

"Consiliul din octombrie, de săptămâna viitoare, va fi desigur o etapă importantă, sperăm că va fi un moment în care vom face progrese", a continuat Raab.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb