LUCIAN HEIUŞ, ŞEFUL ANAF:  "Inspecţiile fiscale din 2023 vor viza TVA şi contribuabilii care au fost ajutaţi de stat"

G.D.
Miscellanea / 18 octombrie 2022

"Inspecţiile fiscale din 2023 vor viza TVA şi contribuabilii care au fost ajutaţi de stat"

Inspecţiile fiscale pe anul 2023 se vor concentra pe TVA, tranzacţii pe persoane afiliate, contribuabilii care au beneficiat de diverse forme de ajutor din partea statului, precum şi pe industriile cu creştere economică, nereflectată în volumul de taxe declarat, a anunţat, astăzi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, relatează Agerpres.

"Conform strategiei ANAF, eficienţa colectării se va realiza prin sprijinirea conformării, în special, precum şi din combaterea evaziunii fiscale la declarare şi plata impozitelor şi taxelor. ANAF continuă procesul de reformă, implementarea planurilor de eficientizare a activităţii şi, nu în ultimul rând, colaborarea eficientă pe plan internaţional şi deschiderea către bunele practici adoptate de către alte state. Obiectivele strategice ale ANAF prin simbioza a două componente strategice principale: digitalizarea şi gestionarea eficientă a resurselor umane. La rândul lor, obiectivele strategice pentru perioada 2021 - 2024 vor contribui la creşterea accelerată a veniturilor colectate de ANAF şi la combaterea eficientă a evaziunii fiscale. În 2023, inspecţiile fiscale se vor concentra pe TVA, tranzacţiile pe persoane afiliate, contribuabilii care au beneficiat de diverse forme de servicii din partea statului, dar şi în industriile cu creştere economică în ultima perioadă, creştere care nu s-a reflectat şi în volumul de taxe declarate", a spus Heiuş.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi mediului de afaceri participă, astăzi, la evenimentul cu tema "Bugetul şi fiscalitatea 2023: la ce să se aştepte economia", în cadrul seriei de conferinţe CursdeGuvernare (CDG).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Foarte bine, sa vedeti pe ce masini si apartamente sau dus banii nostri!

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb