Lucrătorii de pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din Paris vor intra din nou în grevă între 8-10 iulie

S.B.
Miscellanea / 4 iulie 2022

Lucrătorii de pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din Paris vor intra din nou în grevă între 8-10 iulie

Lucrătorii grevişti ai aeroportului din Paris vor organiza o nouă grevă în principalul hub internaţional al capitalei franceze, în perioada 8-10 iulie, pentru a-şi promova revendicările salariale, semnalând încă o perturbare pentru călătoriile din sezonul de vară, informează news.ro.

Personalul de la sol de pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle a organizat o serie de greve, cerând o creştere a salariilor pentru a atenua impactul inflaţiei, încurajaţi de cererea în expansiune pentru călătorii aeriene şi de lipsa de personal cauzată parţial de pandemia de Covid-19.

Lucrătorii au fost în grevă până duminică.

Operatorul aeroportuar ADP a oferit personalului o creştere salarială cu 4%, dacă acceptă să încheie greva vineri, dar lucrătorii au respins oferta, a declarat un reprezentant al sindicatului pentru Reuters.

"Majoritatea lucrătorilor consideră că oferta nu este suficient de bună. Nu au încredere în management şi nu acceptă şantajul "asta sau nimic'", a spus Daniel Bertone, care reprezintă sindicatul CGT.

"Am sesizat conducerea despre un nou plan de grevă din 8 până pe 10 iulie", a adăugat Bertone.

Personalul subcontractanţilor aeroporturilor din Paris planifică alte greve în perioada 13-17 iulie.

Sâmbătă, unul din cinci zboruri a fost anulat între orele 05:00 GMT şi 12:00 GMT. Air France a declarat că şi-a menţinut toate zborurile pe distanţe lungi şi 90% din serviciile pe distanţe medii.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb