Ludovic Orban a renunţat la preşedinţia Camerei Deputaţilor

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 14 octombrie

Ludovic Orban a renunţat la preşedinţia Camerei Deputaţilor

"Nu pot fi complice la decizii care trebuie să mă forţeze să încalc democraţia, prevederile constituţionale, principiul statului de drept pentru interese meschine, politicianiste"

Ludovic Orban a demisionat, ieri, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor - demisie care ar urma să intre în vigoare săptămâna viitoare, dar nu va părăsi deocamdată PNL, unde este şi membru al Biroului Executiv.

Ludovic Orban a renunţat la preşedinţia Camerei Deputaţilor

"Demisia pentru mine reprezintă o eliberare şi un nou început. Prin această demisie sunt liber să reprezint în continuare voinţa cetăţenilor români care şi-au exprimat încrederea în noi şi au sperat că ne vom îndeplini angajamentele asumate. Va fi o continuare a ceea ce fac de 31 de ani. Eu nu pot să fiu părtaş la trădarea cetăţenilor români care şi-au exprimat încrederea în PNL şi nu pot fi complice la decizii care trebuie să mă forţeze să încalc democraţia, prevederile constituţionale, principiul statului de drept pentru interese meschine, politicianiste. Nu mai pot exercita această funcţie atât timp cât gruparea demolatoare din jurul lui Cîţu e pregătită să calce în picioare democraţia din România. Nu pot fi părtaş la tot ce s-a întâmplat şi ce urmează să se întâmple în România, în condiţiile în care PNL a fost total dezechilibrat, iar coaliţia de guvernare de centru-dreapta a fost făcută praf. Nu pot fi părtaş la trădarea interesului României şi nici la punerea în practică a unui proiect pe care eu, personal, nu reuşesc să îl înţeleg", a declarat, ieri, Ludovic Orban.

Pentru a intra în vigoare demisia înaintată Biroului Permanent şi secretarului general al Camerei Deputaţilor, e necesară adoptarea unei hotărâri a plenului, prin care să se ia act de vacantarea funcţiei de preşedinte al Camerei.

Ludovic Orban s-a referit şi la informaţiile conform cărora el va părăsi în curând grupul deputaţilor PNL şi va înfiinţa împreună cu cei care îl susţin o nouă formaţiune politică, Forţa Liberală.

"Când voi lua o altă decizie, vă voi anunţa", a precizat Ludovic Orban, care a menţionat că acţiunile sale viitoare depind în mare măsură de decizii care nu depind doar de el.

"Dacă se persistă în această ambiţie nebunească de a impune un premier precum Florin Cîţu, care în momentul de faţă se bucură de o încredere de doar 10% din partea cetăţenilor, eu nu pot să fiu parte la un astfel de proiect antidemocratic. Nu poţi să conduci un guvern în momentul în care 70% din populaţie este împotriva ta, când te bucuri doar de 10% încredere, când nu mai ai majoritate parlamentară", a spus Ludovic Orban, care a reiterat că refacerea coaliţiei de guvernare depinde de un singur lucru: "desemnarea de către PNL a unui prim-ministru corect, responsabil şi respectat de partenerii de coaliţie".

Referitor la premierul nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban a spus că "desemnarea lui Dacian Cioloş, chiar dacă are o aparenţă constituţională, este un fel de alba-neagra, de cacealma", atât timp cât nu există nicio altă formaţiune politică, exceptând USR, care să îi asigure majoritatea parlamentară pentru învestirea guvernului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pensii speciale pentru primari! Mai jos de atat nu se poate!

    Pai asa se scrie o demisie? Nu se semneaza? Vezi ca la varsta ta este un semn de mari probleme faptul ca nu reusesti sa scrii drept. Iti zic prieteneste. In rest, pa ma! Ai fost un blatist ordinar cu PSDul si un sustinator al prostilor, lingailor si penalilor din PNL. Un tradator de partid, un ingamfat si un expirat. Pa si du-te-n …. Panama.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro