LUDOVIC ORBAN:"Nu este nimic nou în raportul MCV"

S.B.
Politică / 09 iunie

"Nu este nimic nou în raportul MCV"

Ludovic Orban a afirmat că nu este nimic nou în raportul MCV, iar la nivelul coaliţiei a fost stabilit să fie susţinut şi la Senat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) în forma adoptată de către Camere Deputaţilor, informează news.ro.

Liderul PNL a adăugat că vor mai fi discuţii în coaliţie, iar dacă va exista o altă decizie cu referire la subiect, atunci ea va fi anunţată ulterior.

"La nivelul coaliţiei am decis să susţinem forma care a fost aprobată în Camera Deputaţilor. Sigur că mai continuă discuţiile pe tema asta (a proiectului privind desfiinţarea SIIJ - n.r.). Dacă e cazul să mai luăm o altă decizie la coaliţie, vom discuta. Dacă o să fie alta, o vom anunţa. Ar fi foarte bine să fie adoptat acest proiect, că e la Senat acum, nu este la Camera Deputaţilor, până la finalul sesiunii parlamentare. Acesta a fost oboiectivul nostru de altfel să desfiinţăm Secţia specială în această sesiune parlamentară. Sunt încrezător că vom găsi o soluţie. Din punctul nostru de vedere, al PNL, am spus că sprijinim şi forma adoptată de Guvern, suntem de acord şi cu forma care a fost decisă la Camera Deputaţilor, suntem de acord şi cu alte modificări de bun simţ. Singura problemă este ca să se hotărască odată toţi partenerii să susţinem un punct de vedere", a afirmat Ludovic Orban miercuri la Parlament.

Referitor la raportul MCV, preşedintele Camerei a precizat că nu este nicio noutate, iar pentru a fi ridica Mecanismul de Verificare şi Cooperare pentru România, trebuie reparate legile justiţiei şi respectare recomandările din rapoartele anterioare.

"Nu este nimic nou în raportul MCV. Pentru a ne atinge obiectivul de a încheia Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la România noi va trebui să respectăm recomandările care sunt incluse în rapoartele MCV. Obiectivul actualei coaliţii este să se finalizeze MCV cu privire la România. Pentru atingerea acestui obiectiv, este simplu, trebuie să reparăm legile justiţiei şi trebuie să respectăm recomandările cuprinse în rapoartele MCV", a completat Orban.

Preşedintele comisiei juridice a Senatului Iuliana Scântei (PNL) a spus că Parlamentul poate lucra într-o sesiune extraordinară, la vară, dacă va fi nevoie, strict pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor.

Comisia Europeană va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei din România prin intermediul MCV, până la îndeplinirea obiectivelor de referinţă şi, în paralel, va continua să colaboreze cu România, aşa cum colaborează şi cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept, indică CE în raportul privind evoluţia situaţiei din România în materie de reformă a sistemului judiciar şi luptă împotriva corupţiei, în contextul angajamentelor asumate de aceasta în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV).

Potrivit documentului, care a fost adoptat marţi, de la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendinţă pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referinţă ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei şi remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. te bucura Orbane, normal ca nu e nimic nou, pt. ca nu ati facut nimic...Va tara psd-ul in mocirla si tu te bati cu Barna!

    Probabil ca, initialele acestui mecanism infect care nici macar nu exista in statutul de functionare al UE, fiind aplicat doar in cazul "populatiilor de maimutze" din Uniune, provin de la "Mamaligari Cretini Verificati", adica exact asa cum aparem in viziunea birocratilor marxisti de la Bruxelles!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro