Luigi Di Maio exclude ieşirea Italiei din zona euro

P.E.
Internaţional / 15 octombrie 2018

Luigi Di Maio (Sursa foto: Twitter)

Luigi Di Maio (Sursa foto: Twitter)

Vicepremierul italian, Luigi Di Maio, a exclus duminică ieşirea Italiei din zona euro, afirmând că astfel de discuţii sunt doar afirmaţii alarmante ale oponenţilor politici, relatează Reuters.

"Nu trebuie să se teamă nimeni de ieşirea din zona euro sau din Uniunea Europeană, nu există niciun pericol şi nicio intenţie, pentru că nu asta ne-au cerut italienii la alegeri", a afirmat Di Maio într-un interviu acordat televiziunii Canale 5.

Di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele, care guvernează alături de partidul de dreapta Liga, a declarat că Partidul Democrat din opoziţie a spus că guvernul vrea să iasă din euro pentru că vrea să sperie poporul.

Atât Liga cât şi Cinci Stele au făcut campanie cu o platformă anti-euro, dar foştii rivali au renunţat la planul de a ieşi din zona euro atunci când şi-au unit forţele să formeze guvernul, în luna iunie, după un rezultat neconcludent al alegerilor.

Cu toate acestea, pieţele financiare rămân nervoase, în pofida reiterărilor repetate că renunţarea la euro nu se află în programul de guvernare. Unele comentarii eurosceptice făcute de membri ai coaliţiei au dus la vânzări mari de obligaţiuni guvernamentale italiene.

Un sondaj de opinie realizat de Ipsos, publicat sâmbătă în Corriere della Sera, a arătat că 61% dintre italieni vor păstrarea euro, comparativ cu 27% care vor revenirea la liră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2688
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4746
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7429
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0960
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.0740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ubuntu-world.org
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb