László Borbély, membru în primul mandat al Bordului Ministerial European privind Mediul şi Sănătatea

F. A.
Politică / 5 noiembrie 2010

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a fost ales, azi, membru în primul mandat al Bordului Ministerial European privind Mediul şi Sănătatea, componenta politică a Procesului European cu acelaşi nume, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Procesul European privind Mediul şi Sănătatea îşi propune să faciliteze coordonarea politicilor naţionale pentru a răspunde principalelor provocări actuale în domeniul mediului şi sănătăţii.

"Este o onoare, dar şi o responsabilitate pentru mine să fiu ales membru în acest for european, care reuneşte două domenii complementare: mediul şi sănătatea. Nu putem vorbi despre sănătate fără un mediu curat. Este o provocare pentru mine, dar mai ales pentru România, ca politicile naţionale din cele două domenii să nu rămână doar pe hârtie, ci să reuşim să le implementăm şi să avem rezultate concrete", a declarat ministrul László Borbély.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb