MAE - internship privind Preşedinţia română a Consiliului UE

T.T.
Internaţional / 2 decembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă lansarea programul de internship "InternshipRO2019EU", componenta Bucureşti, dedicat exclusiv derulării activităţilor implicate de preluarea şi exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

Pe parcursul derulării programului, 45 de persoane vor putea să se implice în planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de protocol din cadrul evenimentelor Preşedinţiei României la Consiliul UE, potrivit unui comunicat al MAE publicat pe site-ul instituţiei.

Participanţii la acest program îşi vor desfăşura activitatea în MAE şi vor beneficia de prevederile Legii nr. 176/2018 privind internshipul, inclusiv de dreptul de a primi o indemnizaţie lunară în valoare de 3.000 de lei brut.

MAE precizează că nu va suporta alte cheltuieli implicate de participarea internilor la acest program.

Durata programului va fi de şase luni de la data semnării contractului. Programul de lucru al internilor va fi de maximum 40 de ore de prezenţă în fiecare săptămână, iar perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă. Alegerea candidaţilor va cuprinde două etape, cea a selecţiei dosarelor, respectiv proba interviului.

Pentru Programul "InternshipRO2019EU", componenta Bucureşti, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii specifice: să fie studenţi sau absolvenţi de studii universitare de licenţă, într-unul din următoarele domenii de licenţă: Drept, Ştiinţe Administrative, Ştiinţe ale Comunicării, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Ştiinţe Politice, Sociologie, Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, Administrarea Afacerilor, Economie şi Afaceri Internaţionale, Management, Limbi Moderne, Istorie, Studii Culturale; să cunoască, la nivel avansat, două sau mai multe limbi oficiale ale UE, dintre care una trebuie să fie limba engleză.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2019, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb