MAE: Mişcările sociale continuă pe întreg teritoriul Franţei

George Forcoş
Internaţional / 31 mai 2016

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite astazi o nouă atenţionare pentru cetăţenii români care călătoresc în Republica Franceză, pe fondul continuării mişcărilor sociale aşa cum a anunţă principalul sindicat francez - CGT, ca urmare a adoptării noului proiect al Legii muncii în procedură accelerată.

Potrivit unui comunicat MAE, pe întreg teritoriul Franţei aprovizionarea combustibililor va fi afectată, multe dintre rafinării continuând acţiunea grevistă, la fel cum se întâmplă în cazul angajaţilor centralelor nucleare. La rândul lor, transporturile în comun (metrou, RER, tren) sunt perturbate, precizându-se că din data de 2 iunie 2016, CGT (sindicatul regiei de transport parizian) a lansat un apel la grevă pe termen nedeterminat, astfel că, în Paris şi în Ile de France, transportul în comun va fi afectat.

Cu privire la implicaţiile greviste ale Aviaţiei Civile, în domeniul transportului aerian, pe site-ul companiei aeriene Air France a fost postat un comunicat din care reiese că zborurile vor fi perturbate în perioada de week-end, de vineri, 3 iunie 2016 până duminică, 5 iunie 2016.

Pe fondul acestei situaţii, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb