MAE nu are informaţii care să confirme condamnarea unui român la moarte în China

N.I.
Politică / 31 iulie 2009

Potrivit datelor şi verificărilor efectuate de MAE prin Ambasada de la Beijing, nu există informaţii certe şi autorizate care să confirme existenţa unui caz de condamnare a unui român la moarte în China pentru trafic de droguri, a declarat ministrul Cristian Diaconescu.

"Ambasada României la Beijing a raportat chiar azi, 31 iulie 2009, că, în urma verificărilor efectuate de autorităţile chineze, a rezultat că la Tribunalul Suprem al Republicii Populare Chineze nu este cunoscut un caz Negrea (Andrei Negrea - n.r.) şi niciun alt caz al unui cetăţean român care să fi fost condamnat la pedeapsa capitală", a informat vineri ministrul de externe Cristian Diaconescu.

Ministrul a subliniat că investigaţiile vor continua la nivelul MAE, dar a accentuat că până în prezent informaţiile apărute în presă nu se confirmă. "La Tribunalul provinciei unde se presupune că s-ar afla Andrei Negrea nu se ştie nimic despre acest nume şi nici nu este pe rol vreun proces intentat unui cetăţean român pentru trafic de droguri. În concluzie, pot să vă spun că la ora actuală nu există nicio informaţie certă şi autorizată care să confirme alegaţiile din presă", a precizat şeful MAE.

Pe de altă parte, ministrul s-a arătat nemulţumit că presa a dat deja verdicte în ceea ce priveşte modul în care ministerul şi-a făcut datoria. "Dacă e să citez ce am citit azi în presă, dumneavoastră aţi hotărât deja că MAE nu-şi face datoria", a spus Diaconescu.

Din contră, a arătat ministrul, ministerul pe care îl conduce s-a sesizat imediat după apariţia primelor informaţii. "La 6 iulie, Ambasada României la Beijing a transmis, pe baza informaţiilor primite de la Ministerul chinez al Securităţii Publice şi Procuratura Generală din China, că nu se confirmă alegaţiile de presă privind reţinerea unui cetăţean român pentru trafic de droguri", a mai spus şeful MAE.

În plus, Direcţia Generală Afaceri Consulară a luat legătura cu familia respectivului cetăţean, iar tatăl acestuia a confirmat că a vorbit la telefon în data de 14 iulie, când i-a trimis bani copilului său.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb