MAE:  Perioada de aplicare a măsurii de control la frontieră, extinsă în Norvegia

Diana Mihu
Miscellanea / 14 noiembrie 2016

Perioada de aplicare a măsurii de control la frontieră, extinsă în Norvegia

Măsura luată de autorităţile din Norvegia de introducere a controlului persoanelor care intră în această ţară pe rutele maritime dinspre Danemarca, Germania şi Suedia a fost extinsă până la 11 februarie 2017 inclusiv, a anunţat Ministerul norvegian al Justiţiei şi Securităţii Publice, potrivit unei alerte de călătorie emise de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit MAE, paşaportul este singurul document de călătorie valabil la controlul trecerii frontierei norvegiene pentru intrările pe rutele maritime, iar companiile maritime de transport de pasageri în Norvegia vor verifica existenţa şi valabilitatea paşaportului la momentul îmbarcării, având instrucţiuni să refuze orice persoană care nu se legitimează cu un act valabil.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de internet a instituţiei şi aminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" cu informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb