Magistraţii ameninţă cu noi proteste dacă nu se demarează reforma sistemului judiciar

F.A.
Politică / 23 decembrie 2009

2010 ar putea aduce un nou blocaj în Justiţia Română. Magistraţii nu sunt de acord cu reînvestirea lui Cătălin Predoiu despre care spun că duce de râpă sistemul judiciar din România. Judecătorii cer reformarea sistemului, altfel vor relua protestele. Guvernul Boc 4 le-a făcut o surpriză neplăcută magistraţilor prin păstrarea în funcţia de ministru al Justiţiei a lui Cătălin Predoiu.

"Strategia de reformă prezentă a noului guvern sau a vechiului guvern cu porniri ofensive noi este aceea de lichidare a puterii judecătoreşti în România", declară Mona Pivniceru, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor .

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a redactat documentul Carta Albă a Justiţiei care cere reformarea sistemului judiciar. În document se arată că "Justiţia trebuie să devină un sistem prioritar strategic în statul român. Din păcate până acum nici Guvernul, nici Parlamentul nu au conştientizat importanţa justiţiei".

În lipsa unui program concret de guvernare, magistraţii vin cu propriile soluţii dar susţin că ministrul justiţiei Cătălin Predoiu refuză orice dialog. În aceste condiţii nu este exclus ca magistraţii să reia protestul din aceasta toamnă şi să blocheze total activitatea instanţelor şi a parchetelor, informează Antena3.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb