Mai multe drone au survolat în această dimineaţă spaţiul aerian al Republicii Moldova, iar în cel puţin două zone au fost descoperite fragmente ale aparatelor de zbor, informează Deschide.MD care citează date ale Poliţiei.
Explozii au fost semnalate în mai multe raioane, inclusiv la Crocmaz, unde deflagraţia a provocat un incendiu de vegetaţie şi a spart geamurile unei brigăzi agricole, potrivit sursei citate. Nu au fost raportate victime, precizează sursa.
Locuitori din raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă, Anenii Noi şi Hînceşti au alertat autorităţile după ce au auzit explozii în extravilanul unor localităţi, informează sursa menţionată.
La ora 07:50, Poliţia din Căuşeni a fost sesizată despre o explozie produsă în afara oraşului, de unde se ridica fum dens, precizează sursa. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au descoperit fragmente ale unei drone, conform sursei citate.
Alte fragmente de dronă au fost găsite în apropierea localităţilor Dubovca şi Hînceşti, dar şi în raionul Anenii Noi, între satele Delacău şi Puhăceni, transmite sursa menţionată.
O explozie a fost raportată şi în apropierea satului Crocmaz, raionul Ştefan Vodă care s-a produs într-o plantaţie de viţă-de-vie, în apropierea unei brigăzi agricole, adaugă sursa citată. Deflagraţia nu a provocat victime, însă a izbucnit un incendiu de vegetaţie, iar geamurile clădirii au fost deteriorate, mai adaugă sursa.
Ministerul Apărării a confirmat că sistemul naţional integrat de monitorizare a înregistrat, în dimineaţa zilei de 3 octombrie, survolarea spaţiului aerian al Republicii Moldova de către mai multe aparate de zbor fără pilot, informează sursa citată. Acestea au fost observate în proximitatea localităţilor Anenii Noi, Ştefan Vodă, Hînceşti, Tudora şi Căuşeni, potrivit sursei menţionate.
Serviciul Operaţii Aeriene continuă să monitorizeze spaţiul aerian în coordonare cu celelalte autorităţi şi cu partenerii externi, potrivit sursei citate.
Poliţia documentează incidentele pentru a stabili toate circumstanţele, iar deocamdată, autorităţile nu au precizat tipul şi provenienţa dronelor şi nici dacă fragmentele descoperite provin de la aparatele detectate în timpul survolării, transmite sursa menţionată.
Cetăţenii sunt îndemnaţi să evite zonele în care au fost semnalate explozii şi să nu se apropie sau să atingă fragmente ori alte obiecte suspecte, iar în asemenea situaţii, oamenii trebuie să apeleze Serviciul 112, mai transmite sursa citată.
























































Opinia Cititorului