Majoritatea elevilor revin de astăzi în sălile de curs

S.B.
Miscellanea / 8 februarie 2021

Majoritatea elevilor revin de astăzi în sălile de curs

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au prezentat duminică seară, cu câteva ore înaintea de începerea semestrului doi, când majoritatea elevilor urmează să fie prezenţi fizic la cursuri, un nou formular de exprimare a consimţământului părinţilor pentru testarea copiilor în cazul în care au simptomatologie specifică COVID-19, precum şi situaţiile exceptate de la purtatea măştii, informează news.ro.

"Îmi exprim consimţământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condiţiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19", este formularea din documentul referitor la consimţământul părinţilor pentru testarea copiilor.

Există şi două opţiuni care pot fi bifate: doar în prezenţa părintelui/tutorelui legal; în absenţa părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical.

Documentul are doar însemnele Ministerului Sănătăţii, nu şi pe cele ale Ministerului Educaţiei.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a făcut publice şi excepţiile de la purtarea măştii, care, în mod normal ar trebui purtată pe toată durata prezenţei în şcoală.

"Regulile şi excepţiile privind purtarea măştii sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii care are ca atribuţie principală elaborarea de politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în Ordinul Comun MS-MAI nr. 874/81/2020 din 22 mai 2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă. Potrivit actului normativ mai sus-menţionat, preluat şi în Hotărârea de Guvern nr.3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei", menţionează ministerul Educaţiei, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0832
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8542
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.4050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb