Manifestaţie împotriva fascismului, la Roma

S.B.
Internaţional / 16 octombrie

Manifestaţie împotriva fascismului, la Roma

Cel puţin 200.000 de oameni au manifestat sâmbătă în capitala Italiei împotriva fascismului, la o săptămână după atacul de la sediul sindicatului CGIL din Roma, informează Agerpres.

"Nu fascismului, pentru muncă, participare şi democraţie", a fost sloganul evenimentului organizat de sindicatele CGIL, CISL şi UIL. Potrivit organizatorilor, la miting au luat parte circa 200.000 de oameni.

După violenţele de săptămâna trecută de la o manifestaţie împotriva restricţiilor anticoronavirus şi mai ales a "certificatului sanitar", sâmbătă în capitala italiană au fost desfăşurate numeroase unităţi de poliţie sprijinite inclusiv de elicoptere. Atunci, membri ai formaţiunii dreptei radicale Forza Nuova - între alţii - au atacat sediul CGIL (Confederaţia generală a muncii) şi mai multe persoane au fost rănite în cursul protestelor. Politicienii italieni discută în momentul de faţă dizolvarea acestei formaţiuni.

La mitingul de sâmbătă, secretarul general al CISL, Luigi Sbarra, a cerut autorităţilor să accelereze dizolvarea organizaţiilor neofasciste şi neonaziste.

Italia a comemorat sâmbătă şi raidul nazist de acum 78 de ani de la Roma în urma căruia peste 1000 de evrei au fost deportaţi în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. In sfarsit si-a dat si muncitorul de rand seama ca nu e vorba de neomarxism ci de neofascism pe planeta, adica de ceva mult mai crunt, o alianta mizerabila, totalitara, intre banci, guverne si corporatii impotriva omului simplu.

    1. Prea tarziu

      Măcar ai citit articolul?

      Mă îndoiesc, din moment ce ai exact același comentariu cretin, cu fascismul-comunist al Ocultei la absolut orice articol.  

      Ce se întâmpla cu Green Passul și falimentarea unor companii precum Alitalia sau micile restaurante, cu Segregarea! PS: un vaccinat are o încărcătura virală echivalenta cu a unui Nevaccinat! Deci nu se justifica Segregarea! Oamenii care nu trec prin Covid, poate pentru ca au suficienți anticorpi, sunt excluși din societate!

      Fascismul nu s-a preocupat niciodată cu falimentarea companiilor și a restaurantelor. Aberezi grav, fie din neștiință fie din rea voință. La fel de mult aberezi când pretinzi că vaccinații transmit la fel de ușor virusul ca nevaccinații. Complet fals!

      Episode #49 - Can I get infected after vaccination?

      „We've also talked about the fact that if you were to get disease, a rare event among vaccinated people, but it does occur that your disease will be less severe than it would have been if you weren't vaccinated. And the third thing that vaccines do is they reduce the transmission of the infection of the virus fr om one person to the next. And the way that vaccines do that is in a number of different ways. The first is they can protect you against getting infected at all. The second way that they work is if you become infected, you're actually shedding that virus for a shorter period of time than if you weren't vaccinated. And the third way that vaccines work is, again, if you happen to get infected, the amount of virus that you have in your nose, in the back of your throat that you are shedding and potentially transmitting to somebody IS LESS of the virus.” 

      Postezi pentru Ion Bidinea, Anton Blacheu, Penalul Câțu?

      Dacă nu, atunci tradu în romina!.  

      Asta cu vaccinații care "fac o formă mai ușoară de boala" e o mare minciună. Orice om se îmbolnăvește în funcție de starea generala de sănătate pe care o are, nu depinde de vaccin.

      Vaccinarea oamenilor cu forța e o mare mizerie. La fel certificatul de acces în baruri și restaurante, un instrument mizerabil de control al oamenilor de către guvern. 

      face sens prostia cu imunitatea, și omul vaccinat cu alcool e protejat de o nouă intoxicație cu alcool, nu? Sau dacă o ține intr-o veselie continuă preventivă denotă un nou stil de viață, ca o tulpină omega..hai noroc!

      Un mare adevar , omul se imbolnaveste in functie de starea generala de sanatate pe care o are . poti sa faci si mama vaccinului , daca organismal este slabit si mai are si alte boli . Ba inca poti scapa daca te feresti , dar cu vaccin iti bagi singur boala si care poate fi bomboana pe coliva .

      Patru mari bănci universale au falimentat in timpul nazismului in Germania: printre ele Danath BANK si Dresdner. Citește “Failing Banks and Hitler’s Path to Power”, “The Nazi Fiscal Cliff. Unsustainable Financial Practices during World War II”… trebuie anchetați toți miniștrii Sănătății din pandemie pentru tunurile date… acești miniștri spuneau la început ca nu trebuie purtată masca decât de bolnavii de CoVid! Testele sunt cele mai sigure pentru prevenirea răspândirii virusului! Fascismul s-a instaurat in Italia! Degeaba vor sa scoată organizațiile fasciste in afara legii. Înseamnă ca guvernul italian trebuie scos in afara legii! Ceea ce ar trebui făcut!

      E superioară celei induse de vaccin! E un grup de cercetători israelieni care a demonstrat asta:: “Jaw-Dropping Academic Study shows Natural Immunity Superior to Covid-Vaccine”!, de citit!

      9 din 10 decedați sunt nevaccinați. Majoritatea celor internați cu COVID sunt nevaccinați.

      Deci ce spui tu acolo este o minciună.  

      Incult, ignorant, incapabil.

      Da, imunitatea naturala e superioara, dar se manifesta la doar 3,4% din populatie. Imunitatea obtinuta prin vaccinare este inferioara, dar se manifesta la 86,6 din vaccinati, Dezbaterile pe acest subiecxt sunt simple trancaneli sustinute de prosti.

      E valabila pentru 95% din populatie! Televiziunile nu arata si dricurile de acum 5 ani, 800 de oameni mureau pe zi din cauza spitalelor proaste! La UPU era aglomeratie si putini medici raspundeau de pacienti! Acum, daca are cineva cancer terminal si are si COVID-19, moartea e trecuta la COVID-19! Colegiul Medicilor e o organizatie inchizitoriala, vaccinul trebuie facut in functie de particularitatile corpului fiecaruia, nu la intamplare!

      Au fost supusi acestui test! S-a constata ca persoanele fully-vaccinated pot suferi o noua reinfectare (“breakthrough “)… pe cand imunitatea naturala ofera o mai lunga protectie!

      De Maccabi Research and Innovation Center! Din Israel! Probabil ca un anestezist stie mai bine! Nu a pus mana niciodata pe eprubeta sau un aparat biomedical sau a pus ca Lenuta Ceausescu! Daca cineva dobandeste o boala terminals, sar medicii “specialisti “ să-l salveze? O să spuna ca “Asta I-a fost!, a murit de COVID, nu aveau ce-I face”… daca-l primesc in spital! “Mai trebuie să-l vindecam si pe asta “, vor spune medicii cu o gandire precara -cinste medicilor de excelenta, in schimb, specialistii lasati fara opinie! Si sunt multi!

    ce imi plac manifestatiile astea comandate de Draghi ... pentru ca intreaga lume sa vada ce fortosi sunt cei deja vaccinati .... :)

    aceste manifestatii amintite in articol se vor niste contra-manifestatii impotriva celor anti-vaxx organizate zilele trecute ....  

    saracii oameni ... daca ar sti cati kilometri de drepturi si libertati pierd (poate irevocabil) ... nu s-ar mai grabi asa de tare sa manifeste pro-vaccin si pro-certificat verde!!! ....  

    dar... de unde nu e ... nici Dumnezeu nu cere!  

    1. Concluzia?

      Italia a cazut. Urmeaza Spania...  

    Fascistii adevarati manifesteaza impotriva fascistilor, promovand Green Passul! Adica Steaua lui David!

    1. Deoarece pe pancarte scrie “No Green Pass”!

      No Green Pass!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro