MAPN: Instituţiile militare de învăţământ trec cursurile în sistem online

A.B.
Miscellanea / 11 noiembrie 2020

Instituţiile militare de învăţământ trec cursurile în sistem online

Activitatea în instituţiile militare de învăţământ va fi suspendată eşalonat începând de miercuri şi va continua online, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN),conform Agerpres.

De asemenea, mai arată reprezentanţii ministerului, studenţii Institutului Medico-Militar (IMM) îşi vor desfăşura activitatea didactică în funcţie de deciziile senatelor celor două universităţi de medicină la care studiază - Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade", în principiu, în formatul online.

În plus, studenţii IMM continuă activităţile de voluntariat în sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică ale Municipiului Bucureşti şi judeţului Mureş.

Potrivit MApN, până la începutul anului şcolar 2020-2021, toţi cei 2.250 de elevi din colegiile naţionale militare au fost dotaţi cu tablete şi laptopuri. De asemenea, se depun eforturi ca până la sfârşitul acestui an, având în vedere şi lansarea Programului Operaţional Competitivitate pentru finanţarea tabletelor pentru elevi şi studenţi, să fie achiziţionate astfel de dispozitive pentru toţi cei 1.535 de elevi ai şcolilor postliceale militare.

De asemenea, cei mai mulţi dintre cei peste 5.200 de studenţi din instituţiile de învăţământ superior militare deţin laptopuri, tablete şi telefoane mobile, dar până la finalul semestrului I al acestui an universitar, va fi definitivată procedura de achiziţionare a tabletelor şi laptopurilor pentru studenţii care provin din medii defavorizate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb