MARCEL CIOLACU: ''Am decis să depunem moţiune de cenzură când vom avea cele 234 de voturi necesare''

G.U.
Politică / 30 august 2021

''Am decis să depunem moţiune de cenzură când vom avea cele 234 de voturi necesare''

Parlamentarii PSD vor depune moţiune de cenzură când vor fi cele 234 de voturi necesare, a decis astăzi Consiliul Politic Naţional al formaţiunii, a anunţat liderul partidului, Marcel Ciolacu, informează Agerpres.

"De fapt şi de drept, domnul prim ministru Cîţu ar fi trebuit să fie plecat de cel puţin o săptămână din fruntea Guvernului României, ori prin demisie, cum ar fi făcut orice om responsabil de stat (...), ori să i se ceară demisia, în cazul în care nu ai responsabilitatea de a-ţi da demisia, de către cel care l-a susţinut prim-ministru al României, de către cel care şi-a dorit aceasta coaliţie a pierzătorilor, domnul Klaus Iohannis. Motivele principale sunt explozia preţurilor, gestionarea dezastruoasă a campaniei de vaccinare, iarăşi valul 4 ne-a prins nepregătiţi, şi pe de altă parte faptul că avem un prim ministru penal, condamnat şi ţepar dovedit în urma documentelor pe care le-am văzut cu toţii. S-a ajuns mult prea departe. (...) Am decis în unanimitate de voturi astăzi, în cadrul Consiliului Politic Naţional, că vom depune moţiune de cenzură în momentul în care vom avea cele 234 de voturi necesare să treacă această moţiune. În acest moment partea de opoziţie a Parlamentului are 204 voturi", a declarat Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cine-si inchipuie ca psd reprezinta o alternative se inseala . clica de securisti mediocri din fruntea psd va continua politica de aservire a Romaniei intereselor straine . dovada este ca nimeni din psd nu a facut nici o plingere penala impotriva actualei guvernari , la parchet pentru toate care s-au plins pe la tv si nici nu au promis ca vor repara ceva .acest sinistru ciolac a fost deja pe la bruxelles sa obtina sustinere de la calaii Romaniei precum timermans , dar asta costa , evident pentru noi ca doar n-o plati ciolacu sau dancu !

    Când o să avem direct om de la OMS prim ministru și PSD majoritar se rezolva vaccinare in 2 săptămâni ca la chinezi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb