MARCEL CIOLACU:  "Am luat act de solicitarea preşedintelui şi am aprobat sesiune extraordinară comună"

I.A.
Politică / 20 ianuarie 2020

Marcel Ciolacu (Sursă foto: Facebook)

Marcel Ciolacu (Sursă foto: Facebook)

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, că s-a aprobat sesiunea extraordinară comună a Parlamentului, în perioada 27-31 ianuarie, aşa cum a solicitat preşedintele Klaus Iohannis, informează News.ro.

Acesta a spus că, până în 27 ianuarie, se pot depune amendamente pe legea privind alegerile locale în două tururi, pe care Guvernul îşi asumă răspunderea, iar în 29 vor avea loc prezentarea şi dezbaterea, apoi urmează zilele pentru depunerea moţiunii de cenzură.

"Am luat act şi de solicitarea preşedintelui României şi am aprobat sesiune extraordinară comună în perioada 27-31 şi am făcut calendarul următor: până pe data de 27 se vor depune amendamentele pe legea de azi, cu care a venit Guvernul prin asumare, respectiv de schimbare a alegerilor locale în două tururi", a anunţat, luni, Marcel Ciolacu.

El a adăugat că în 29 ianuarie vor avea loc prezentarea şi dezbaterea pe proiectul asumat de Guvern.

"Pe data de 29 are loc prezentarea şi dezbaterea şi pe urmă vor trece zilele prevăzute de regulament de depunere a moţiunii. Cu alte cuvinte vom intra cu prezentarea şi votul pe moţiune într-o sesiune ordinară", a mai spus Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că a convocat Parlamentul în sesiune extraordinară între 27 şi 31 ianuarie pentru angajarea răspunderii Guvernului. El a precizat că şi-a exprimat deja scepticismul în legătură cu şansele moţiunii de cenzură anunţate de opoziţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb