Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, la conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei PSD Harghita, că nu va accepta promovarea unor legi care i-ar favoriza pe membrii unei comunităţi etnice din România, conform Agerpres.
"Nu am să accept niciodată excese. Nu am să accept ca în România să existe legi care favorizează anumiţi români de altă etnie. Cu toţii suntem egali, trebuie să ne respectăm. În cazul în care nu ne respectăm, trebuie să primeze ordinea de drept, fiindcă democraţia aşa se menţine, nu este o anarhie", a declarat Ciolacu.
În opinia sa, subiecte precum autonomia pe criterii etnice apar pe scena publică în perioadele electorale.
"Şi eu şi dumneavoastră vrem să ne creştem copiii într-o ţară normală. Pentru a face acest lucru, în primul rând trebuie să ne comportăm noi normal. Haideţi să terminăm odată cu prostiile, cu autonomia Ţinutului Secuiesc. Nu a fost şi nu o să fie niciodată. (...) Toate aceste poveşti şi toate aceste învrăjbiri apar când sunt alegeri, acesta este felul liderilor politici de a-şi mobiliza electoratul la vot. Am depăşit acele vremuri", a spus preşedintele PSD.
În contextul discuţiilor privind reprezentarea în Parlament a comunităţilor de români din judeţe precum Harghita sau Covasna, Marcel Ciolacu i-a lansat o provocare liderului UDMR, Kelemen Hunor.
"Eu cred că pot astăzi să fac o provocare domnului preşedinte Kelemen Hunor, mai ales că este din judeţul Harghita, ca pe listele UDMR-ului să fie un reprezentant al partidelor româneşti şi îi promit că voi lua un reprezentant al UDMR-ului pe listele PSD-ului la Bucureşti. Şi acest lucru va arăta un gest de normalitate, un gest că de fapt cu toţii suntem români", a transmis liderul PSD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2024, 14:25)
Intodeauna exista si o a doua fata a lucrurilor . asteptam, sa ne zica si kelemen la fel si atunci vom fi multumiti .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2024, 14:36)
Domnule CIOLACU, ATENTIE LA ETNIA DIN GIULESTI CARE PRIN OMENIE,VREA SA CASTIGE CAMPIONTU,AJUTATA SI DE ARBITRII SI FEDERATIE.!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2024, 06:41)
Este un om normal, toți avem lipsuri
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2024, 21:05)
Avem o lege care oferă copiilor de etnie roma locuri speciale la facultăți.