Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Marea Britanie anunţă noile tarife vamale pe importurile din UE în cazul unui no-deal

M.G.
Miscellanea /

Marea Britanie anunţă noile tarife vamale pe importurile din UE în cazul unui no-deal

Automobilele, printre care şi cele Dacia, ar urma să fie taxate cu 10% 

Guvernul britanic a anunţat marţi noul regim de tarife vamale pentru importuri ce va fi aplicat de la 1 ianuarie 2021, după ieşirea efectivă din piaţa unică europeană, transmite Reuters. Marea noutate este impunerea unor taxe vamale la diferite mărfuri importate din state cu care Marea Britanie nu are acorduri de liber schimb, transmite Reuters, citată de G4media.

E vorba despre taxarea cu 10% a unor mărfuri precum maşinile, carnea de vită, untul şi alte produse, în încercarea de a proteja producţia internă. Pe de altă parte, alte mii de produse care până acum aveau taxe de import sub 2% vor avea taxe zero.

Dacă negocierile dintre Londra şi Bruxelles se vor solda fără un acord comercial până la 1 ianuarie 2021, exporturile europene de automobile în Marea Britanie vor fi taxate suplimentar cu 10%, potrivit Financial Times. Acest lucru va însemna scumpirea semnificativă a automobilelor produse în UE şi livrate pe piaţa britanică, iar creşterea preţului final va afecta şi Automobile Dacia, care anul trecut a vândut în Marea Britanie circa 30.000 de maşini.

Secretarul britanic pentru comerţ internaţional, Liz Truss, a spus că noul regim tarifar, numit UK Global Tariff, va fi mai simplu decât cel practicat până acum de Uniunea Europeană.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS