Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

Marile companii de tehnologie faţă în faţă cu autorităţile

Ziarul BURSA #Internaţional /

Marile companii de tehnologie faţă în faţă cu autorităţile

Autorităţile cercetează marile companii de tehnologie pentru problemele pe care acestea le au cu protejarea datelor utilizatorilor, dar şi cu felul în care încearcă să elimine concurenţa. Dezvoltarea explozivă a creat breşe de securitate, speculate din plin de infractorii cibernetici, dar a dus şi la adoptarea unor măsuri considerate abuzive, care au afectat companiile mici. Patru mari companii de tehnologie, Google, Facebook, Amazon.com şi Apple, au răspuns întrebărilor exprimate de o comisie a Congresului Statelor Unite.

Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a trimis întrebările companiilor în cadrul unei investigaţii antitrust împotriva celor patru companii, care formează obiectul unei lungi liste de investigaţii. Companiile, care mult timp au fost un simbol al dinamismului economiei americane, şi-au văzut reputaţia afectată de lacunele în protejarea confidenţialităţii datelor şi de acuzaţiile că au abuzat de poziţia deţinută în fruntea pieţei, pentru a afecta companiile mici sau nou înfiinţate.

Google, care deţine YouTube, a negat că ar favoriza serviciile sale în raport cu cele ale competitorilor săi, în domeniul căutărilor, cel al video şi cel al browserelor de internet. Marea majoritate a click-urilor care au loc după o căutare pe Google sunt către site-uri care nu sunt ale Google, potrivit companiei, care a mai arătat că rezultatele ofertei YouTube nu au o pondere mai mare decât cele ale rivalilor săi. Google a mai arătat că instrumentele sale de procesare a cuvintelor şi de analiză sunt proiectate să funcţioneze bine cu toate browserele, nu doar cu Chrome, informează news.ro. Google a mai arătat că "integrarea verticală" a instrumentelor de publicitate este în beneficiul furnizorilor de publicitate, în parte prin ţintirea mai bună a consumatorilor, dar că abilitatea rivalilor săi de a concura nu este afectată în mod semnificativ, pentru că ia măsuri să egalizeze condiţiile. În pofida volumului uriaş de date din întrebările căutărilor şi click-uri, Google afirmă că nu poate oferi prea multe dintre datele solicitate de comisie. De exemplu, întrebată dacă ar putea spune câte căutări afişează informaţii despre localizarea unei afaceri, Google a spus că: "Nu avem o definiţie standard despre ce căutări sunt considerate despre localizare şi, astfel, nu putem oferi informaţiile specifice solicitate". La rândul său, Facebook a recunoscut că a eliminat unele aplicaţii ale terţilor de pe platforma sa pentru dezvoltatori, pentru că repetau funcţii de bază, cum ar fi Vine, a Twitter, care replica un produs al Facebook. Compania a oferit răspunsuri limitate la alte întrebări referitoare la gestionarea competitorilor. De exemplu, la întrebarea privind momentul şi circumstanţele exacte care au condus la eliminarea aplicaţiilor Phhhoto, MessageMe, Voxer şi Stackla, Facebook a replicat că "va restricţiona aplicaţiile care îi încalcă politicile", fără să ofere detalii.

Senatorul republican Josh Hawley, din Missouri, şi senatorul democrat Chris Coons, din Delaware au întrebat care e modul în care compania obţine locaţiile utilizatorilor, de ce sunt colectate acestea şi dacă această colectare are loc şi atunci când utilizatorii cer să nu fie colectată.

Apple a răspuns întrebărilor legate de browser şi comisioanele plătite în App Store şi a răspuns altor probleme, majoritatea cunoscute. Compania a precizat că doi angajaţi au dorit arbitrarea unor dispute. Întrebată cât a cheltuit pentru aplicaţia de hărţi care concurează cu Google, a spus numai "miliarde". Amazon.com a afirmat în răspunsul său că utilizează date agregat de la comercianţi pe platforma sa destinată terţilor, în scop de afaceri, dar a negat că utilizează datele pentru a lansa sau a stabili preţurile pentru produse sub marcă privată. La 29 septembrie, pe Amazon existau în Statele Unite circa 384.000 de conturi de vânzători individuali activi şi aproximativ 514.000 de conturi de vânzători profesionişti activi. Amazon a mai recunoscut că cere comercianţilor terţi să reducă preţurile de pe Amazon.com, când găseşte comercianţi care vând produse ieftine pe site-uri concurente. Compania a refuzat însă să spună câte produse sub marcă privată Amazon sunt comercializate la costul de producţie sau mai ieftin, ce venituri şi profituri obţine din vânzarea brandurilor private sau cum stabileşte preţurile acestora.

Amazon a arătat că are 45 de branduri care reunesc 158.000 de produse sub marcă privată, precum şi unele produse sub brand privat care fac parte din serviciul de livrări Amazon Fresh.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Business Card
BTPay
Cotnari
Gala 'Women in Economy 2020'
Benihana
Leap
Hotel Marshal Garden

ENGLISH SECTION

more articles

Anvergura
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS