MARIUS BUDĂI:"Trebuie să facem un pachet de măsuri denumit generic Sprijin pentru ţara noastră"

G.D
Politică / 6 aprilie

Marius Budăi, Ministrul Muncii

Marius Budăi, Ministrul Muncii

"Trebuie să facem un pachet de măsuri denumit generic «Sprijin pentru România», o parte dintre ele au fost discutate ieri în Coaliţie, şi astăzi sper să le avem pe toate, pentru a le adopta în termenul cel mai scurt prin ordonanţe de urgenţă succesive", a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, informează Agerpres.

"Este clar că traversăm o perioadă foarte, foarte grea. Este clar că după o criză sanitară s-a produs o criză economică, după care o criză de securitate la graniţa noastră, care adânceşte criza economică. Şi criza principală a oricărui guvern, cred eu, ar trebui să fie categoriile de persoane vulnerabile. În primul şi în primul primul rând trebuie să ne asigurăm că nimeni nu e lăsat în urmă, mai ales aceste categorii de persoane vulnerabile. Şi vorbim de copii, pentru a preveni abandonul şcolar, pensionari până la un anumit venit sau cei cu salariul minim, doar enumerând câteva categorii, trebuie sprijiniţi. Şi pe lângă măsurile pe care le-am luat ca şi Guvern pentru a pune cumva un baraj la preţurile din energie, trebuie să venim şi cu alte măsuri care să le asigure cetăţenilor cât de cât o traversare mai uşoară prin această perioadă extrem de grea", a spus ministrul ieri seara.

El a menţionat astfel voucherele pentru alimente, voucherele pentru elevii cu burse sociale, creşterea valorii tichetelor de masă şi a sumelor pentru pacienţii din spitale şi la copiii din centrele de plasament, pentru că preţurile au fost majorate şi alocaţia de hrană nu mai e suficientă. De asemenea, sunt avute în vedere şi măsuri pentru mediul de afaceri, pentru transportatori, a spus Budăi.

"Să facem un pachet denumit, dacă vreţi, generic «Sprijin pentru România», care să sprijine atât mediul de afaceri cât şi cetăţeanul simplu, pentru că e o perioadă grea. (...) Avem aceste discuţii, au fost azi în Coaliţie tranşate o parte din ele, sper mâine să le avem pe toate pentru a le putea adopta în termenul cel mai scurt prin ordonanţe de urgenţă succesive pe care le vom da în Guvern, aşa cum am făcut în luna decembrie cu acele trei ordonanţe de la Ministerul Muncii, prin care am implementat acel pachet social. Ne dorim în continuare să sprijinim cetăţenii, în primul rând cetăţenii vulnerabili", a explicat Marius Budăi.

Referitor la pensii, ministrul a precizat că sunt nişte condiţionalităţi cuprinse în PNRR, asumate de Guvernul României.

"La acest moment, toate pensiile din România, introducându-se aici şi indemnizaţiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale, introducând aici pensiile din apărare şi ordine publică, introducând aici şi pensiile din sistemul public de pensii bazate pe contribuţii, la această dată suntem la 9,3% 9,4%. Nu există spaţiu de negociere aici în această chestiune, cifrele sunt cifre. Există spaţiu de negociere şi eu mă bucur foarte mult că am stabilit un lucru comun cu Comisia Europeană şi cu comisarul pentru muncă, că noi trebuie să luptăm împotriva sărăciei şi asta vom face şi începem cu categoriile cele mai vulnerabile", a afirmat Budăi.

Acesta a subliniat că anvelopa pensiilor în UE este, în medie, între 12,5% şi 13% din PIB, dar noi suntem la 9,4%, pentru că "aşa a vrut cineva să ne ţină până în 2070".

"Parcă a fost o reformă făcută cu ură faţă de cetăţenii români şi am proprietatea cuvintelor", a punctat Marius Budăi, adăugând însă că există flexibilitate din parte Uniunii Europene.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Clasa politica a slugoilor damboviteni, dupa modelul stapanilor lor din Vest, ne-a pus in situatia de a sprijini neconditionat „Slava Ukraina”, adica a „Republicii Rotschild”, dupa cum e denumita! Doar ca acum, in urma acestui seppuku economic si social, vom ajunge rapid in situatia de a exclama: Slava falimentul, foamea si inflatia!

    Nu stiu de ce va mai asculta jurnalistii. Eu as impune, in forma de protest, o blocada asupra promisiunilor tuturor prostilor din parlament. Sa nu mai mearga jurnalistii la nici o conferinta de presa, sa nu mai citam toti nesimtitii si mincinosii. Sa ne caute atunci cand au facut ceva. Din octombrie sunt doar promisiuni/minciuni!!!!

    Implementarea ???

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro