Marocul suspendă zborurile către şi dinspre Franţa

G.B
Internaţional / 26 noiembrie 2021

Marocul suspendă zborurile către şi dinspre Franţa

Marocul a decis să suspende zborurile către şi dinspre Franţa din cauza recrudescenţei pandemiei de COVID-19, a anunţat ieri Ministerul Afacerilor Externe marocan, relatează AFP, citată de Agerpres.

''Această decizie va intra în vigoare din 26 noiembrie 2021 la ora 23:59 (22:59 GMT) până la o nouă notificare'', se precizează într-un comunicat oficial transmis de agenţia de presă MAP.

Guvernul francez nu preconizează în acest stadiu "nici izolarea şi nici starea de alertă" în faţa celui de-al cincilea val al pandemiei pe teritoriul Franţei, care este "fără îndoială mai puternic şi mai îndelungat (...) decât cel din vară", a declarat joi ministrul Sănătăţii, Olivier Veran.

"Vom putea trece peste acest val fără să recurgem la mijloacele cele mai coercitive" care au fost impuse de ţările vecine Franţei, a precizat el, subliniind că în acest stadiu nu vor exista "nici o închidere anticipată a centrelor comerciale şi nici restricţii impuse deplasării persoanelor", în faţa recrudescenţei contagierilor cu COVID-19.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb