Maros Sefcovic: UE trebuie să fie pregătită să aplice acordul Mercosur

U.B.
Internaţional / 20 februarie, 15:06

Sursa foto: X/Maros Sefcovic

Sursa foto: X/Maros Sefcovic

Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să pună în aplicare în următoarele luni controversatul acord comercial cu blocul Mercosur din America de Sud, în pofida opoziţiei Franţei şi a acţiunii în justiţie, a afirmat vineri comisarul pentru comerţ şi securitate economică Maros Sefcovic, transmite Reuters.

Acordul cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay ar putea elimina taxe vamale de aproximativ patru miliarde de euro la exporturile de mărfuri ale UE, fiind cel mai important acord de liber schimb al blocului comunitar în privinţa potenţialelor reduceri de tarife, subliniază sursa citată.

Semnat în ianuarie, după 25 de ani de negocieri, acordul are sprijinul puternic al Germaniei şi Spaniei, dar se confruntă cu opoziţia condusă de Franţa, pe fondul temerilor că majorarea importurilor de mărfuri ieftine, cum ar fi carnea de vită şi zahărul, i-ar afecta pe fermierii interni, subliniază sursa citată.

Luna trecută, Parlamentul European a decis prin vot să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a verifica compatibilitatea cu dreptul comunitar a acordului comercial dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, ceea ce poate amâna mult timp ratificarea acordului, posibil chiar şi până la doi ani, aminteşte Reuters. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a susţinut că o aplicare provizorie a acestui acord este posibilă din punct de vedere legal, chiar înaintea ratificării de către Parlamentul European, conform sursei menţionate.

Vineri, Sefcovic a sugerat că există o posibilitate: "Când partenerii noştri din Mercosur vor fi pregătiţi cu ratificarea, şi noi ar trebui să fim pregătiţi. Ne aşteptăm ca Argentina să fie prima care să-l ratifice. Cred că ei trec deja prin faza decisivă săptămâna aceasta", potrivit agenţiei de presă.

Sefcovic a explicat că oficialii Comisiei Europene discută cu cei din ţările Mercosur, cu statele membre UE şi cu europarlamentarii cum să procedeze şi a avertizat că întârzierile sunt costisitoare deoarece blocul comunitar caută să compenseze afacerile pierdute din cauza taxelor vamale americane şi să reducă dependenţa de China, în special pe segmentul mineralelor critice, precizează sursa citată.

De asemenea, comisarul pentru comerţ a anunţat că va discuta cu miniştrii UE accelerarea implementărilor acordurilor de liber schimb, mai adaugă Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb