Mass-media: "ICCJ admite protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită"

T.B.
Politică / 19 martie

Mass-media: "ICCJ admite protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită"

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat marţi decizia Biroului Electoral Central prin care a fost respins protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Partidul Forţa Dreptei, relatează agerpres.

Judecătorii au admis protocolul de constituire a Dreptei Unite, care poate participa astfel ca alianţă la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, conform sursei.

Potrivit agerpres, "Admite contestaţia formulată de contestatorii Partidul Uniunea Salvaţi România, Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Forţa Dreptei împotriva deciziei Biroului Electoral Central nr. 1/D/17.03.2024, astfel cum a fost îndreptată prin decizia Biroului Electoral Central nr. 1/D/18.03.2024. Anulează decizia Biroului Electoral Central nr. 1/D/17.03.2024, astfel cum a fost îndreptată prin decizia Biroului Electoral Central nr. 1/D/18.03.2024. Admite Protocolul de constituire a alianţei electorale - 'Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei'. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia instanţei.

Biroul Electoral Central a respins, duminică, protocolul de constituire a alianţei electorale "Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei", la solicitarea reprezentantului PSD, menţionează sursa citată.

În esenţă, BEC a motivat respingerea protocolului prin faptul că, în Registrul partidelor politice, Cristian Diaconescu este cel care apare ca preşedinte al PMP, în timp ce protocolul de constituire a alianţei electorale a fost semnat de Eugen Tomac şi Ionuţ Simionca, conform agerpres.

Potrivit sursei menţionate, "Biroul Electoral Central va respinge protocolul de constituire a alianţei electorale dintre Partidul Uniunea Salvaţi România (USR), Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi Partidul Forţa Dreptei cu denumirea 'Alianţa Dreaptă Unită USR-PMP-Forţa Dreptei', pentru următoarele motive: (...) Văzând menţiunile înscrise la poziţia numărul 62 din Registrul partidelor politice, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară este Cristian Diaconescu, acesta fiind cel în drept să reprezinte PMP. Luând în considerare că, din partea PMP, protocolul de constituire a alianţa electorale 'Dreaptă Unită USR-PMP-Forţa Dreptei' a fost semnat de domnii Eugen Tomac şi Ionuţ Simionca, Biroul Electoral Central ia act de faptul că nici domnul Eugen Tomac şi nici domnul Ionuţ Simionca nu apar înscrişi în Registrul partidelor politice ca preşedinte al PMP. (...) În speţă, Biroul Electoral Central constată că se încalcă dispoziţiile art.144 lit.a) şi lit.c) din Statutul PMP, care dă dreptul preşedintelui să reprezinte partidul în relaţiile oficiale şi conduce negocierile politice purtate în numele partidului, inclusiv negocieri pentru încheierea de alianţe electorale", spunea BEC.

Alianţa Dreapta Unită a depus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central, susţine sursa.

"Suntem într-o situaţie critică, iar astăzi pe umerii judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stă viitorul democraţiei. Votul din BEC, la solicitarea PSD, este antidemocratic şi vizează excluderea Opoziţiei de pe buletinul de vot", a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-un comunicat transmis luni AGERPRES, potrivit sursei indicate.

El a reiterat că alianţa va continua "lupta pentru o Românie modernă, în ciuda blocajelor de la PSD şi PNL" şi că ţara "merită să scape de scumpiri, de taxe şi de jaful" din banii publici, notează agerpres.

"Conform prevederilor legale, ICCJ trebuie să se pronunţe în termen de 24 ore. USR a mai trecut printr-o situaţie similară în 2019, când PSD-ul lui Liviu Dragnea a încercat scoaterea USR de pe buletinul de vot", se menţionează în comunicat, transmite sursa citată.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ICCJ incalca legea, dar suntem obisnuiti.

    1. In cazul asta, PSD si PNL si trepaduasii lor incalca legea. Doar noi stim ca ei sunt ma.fi.o.ti si ho.ti.

    Inca o data . Decizia este corecta chiar daca jocul politic nu .Romania nu poate fi blocata . O anume eroare ce ne este prezentata ca si o incalcare a legii este falsa .Statul trebuie sa functioneze .

    doamne fereste ce de denumiri de partide ai mai aparut… demne de evu mediu sau vremuri de razboi ori instabititati politice economice… toatea astea seamnana furtuna..,

    “forta dreptei”… 

    salvati romania … ce salvati bre? va salvati la hotie si ciolan 

    miscarea populara - si aia toti sunt la cravat si fura din pix si acte… si vb de miscare populara… a cui “ populara” miscare… 

    Forta dreptei unite - a conduce ai nevoie si de dreapta si de stanga; e adevarat ca majoritatea oamenilor pe glob sunt “dreptaci” dar si stanga are rolul ei si forta ei cand trebuie; ca conduci doar cu “forta dreptei” inseamna sa nu poti indeplinii alte atributii sociale ce sunt indeplinite cu stanga! Sa nu uitam ca “mana” dreapta este ca majoritate responsabila la: “jaf” (vezi dreapta cu care tii arma la jaf, pix cu care semnezi la jaf, deget cu care arati…) si tot cu dreapta de tii si de stergi cand te duci la wc. 

    s c c r e t 

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb