Mastercard şi Microsoft au anunţat o colaborare în domeniul identităţii digitale

I.M.
Internaţional / 10 decembrie 2018

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Mastercard şi Microsoft au anunţat o colaborare strategică în domeniul digital, prin care utilizatorii ar avea acces la o identitate digitală universal recognoscibilă.

În prezent, verificarea identităţii online este în continuare condiţionată de prezentarea unei dovezi fizice sau digitale, gestionată de o entitate centrală, fie că este vorba despre numărul paşaportului, adresă, numărul permisului de conducere sau despre alte informaţii pentru autentificare ale utilizatorului, potrivit Mastercard.

"Această condiţionare reprezintă o povară imensă pentru consumatori, care trebuie să reţină sute de parole pentru diferite identităţi şi care sunt supuşi unor procese complexe prin intermediul cărora trebuie să-şi dovedească identitatea şi să-şi administreze datele", se arată în comunicat.

Mastercard şi Microsoft şi-au propus să dezvolte un serviciu care le-ar permite consumatorilor să introducă, să controleze şi să distribuie datele de identitate prin intermediul dispozitivelor pe care le folosesc în fiecare zi.

Ajay Bhalla, preşedintele departamentului Cyber and Intelligence solutions din cadrul Mastercard, a declarat: "Peisajul identităţii digitale de azi este neuniform, iar ceea ce funcţionează într-o anumită ţară nu funcţionează şi în alta. Avem oportunitatea de a dezvolta un sistem care să-i pună pe oameni pe primul loc, oferindu-le control asupra propriilor date de identificare şi a locurilor în care acestea sunt folosite. Colaborarea cu Microsoft ne aduce cu un pas mai aproape de a face să devină realitate un serviciu de administrare a identităţii digitale care să fie interoperabil la nivel global".

Accesul la o identitate digitală universal recognoscibilă poate oferi experienţe noi pentru utilizatori în cadrul interacţiunilor cu diferite business-uri, furnizori de servicii sau cu propria comunitate online, în mai multe domenii, potrivit companiei.

Este vizată inclusiv zona de servicii financiare, care ar grăbi procesul de identificare a persoanei care solicită un nou cont bancar sau un împrumut, potrivit Mastercard. În comerţ, ar permite o experienţă personalizată şi mai eficientă a cumpărăturilor online şi în magazine, indiferent de modalitatea de plată, de dispozitivul de plată sau de furnizorul de servicii.

Totodată, noul serviciu ar simplifica interacţiunile cu agenţiile şi cu serviciile guvernamentale, printre care depunerea taxelor, solicitarea paşapoartelor sau asigurarea contribuţiilor sociale.

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb