Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019
Revista BURSA Construcţiilor

MĂSURI DE AUSTERITATE ÎN GUVERNUL DĂNCILĂFără pensionari în aparatul de stat

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Internaţional /

Premierul Viorica Dăncilă şi vicepremierul Eugen Teodorovici au anunţat că guvernul caută soluţii pentru acoperirea deficitului bugetar. Pentru scăderea cheltuielilor statului, Dăncilă şi Teodorovici sus­ţin că primele două ţinte sunt angajaţii detaşaţi din firme în ministere pe salarii mari, precum şi pensionarii care lucrează la stat. Viitoarea măsură va fi luată în condiţiile în care PSD a încurajat, în cei 7 ani de când se află la guvernare, detaşarea în ministere a mii de angajaţi la firme private sau instituţii din administraţia locală, ajungându-se ca administraţia centrală să fie plină de rude ale liderilor partidului.

Viorica Dăncilă a declarat: "Sunt foarte multe persoane, pe unele dintre ele le ştim, pe altele le aflăm acum când facem analiza fiecărui minister, persoane care sunt detaşate de la societăţi comerciale. Dacă e angajat de trei zile pe salariul de prim-ministru, detaşarea se face pe salariul din societate. Aceste lucruri nu le mai putem accepta. Vom cere detaşările de la fiecare minister în parte, pentru că nu e corect şi nu e un mod constructiv de abordare".

Premierul a mai spus că vor fi verificate şi entităţile din cadrul unor ministere care au mai mulţi şefi decât angajaţi, dar şi că va căuta soluţii să trans­fere povara salariilor către consiliile judeţene pentru "unităţile din teritoriu".

Dăncilă a precizat: "Vom lua fiecare minister în parte, vom analiza toate aceste lucruri şi vom vedea cum putem descentraliza şi să lăsăm unităţile din teritoriu în subordinea consiliilor judeţene şi să apropiem decizia de cetăţeni".

La rândul lui, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat măsuri care ar putea fi adoptate pentru acoperirea deficitului bugetar. Una dintre ele ar fi interdicţia ca pensionarii să lucreze la stat. Teodorovici a precizat: "Dacă te-ai pensionat din sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat! Ştim foarte bine ce se întâmplă de ani de zile în acest sens. Sunt măsuri de bun-simţ pe care le vom discuta, astfel încât până la rectificare să fie prezentate şi, sper, multe din ele să fie şi asumate".

Amintim că un set de măsuri asemănător a fost luat şi de guvernul Boc. Asfel, la sfârşitul anului 2008, cabinetul Boc a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Ordonanţa a fost declarată însă neconstituţională de către judecătorii Curţii Constituţionale. Curtea a admis atunci o contestaţie depusă de Avocatul Poporului şi a motivat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului este neconstituţională deoarece afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, privind dreptul la muncă şi dreptul la pensie.

Precizăm că, în februarie 2019, deputatul liberal Florin Roman a iniţiat un proiect de lege pentru reglementarea cumulului pensiilor cu câştigurile salariale. El a explicat că proiectul de act normativ se referă la cei care ies la pensie din instituţiile de stat, mai ales din cele din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor(MAI), şi se angajează din nou la stat. Potrivit proiectului, indiferent cât de mare ar fi pensia unei persoane care este angajată în acelaşi timp şi la stat, nivelul acesteia va fi limitat la echivalentul unui salariu minim pe economie. Dis­cuţia este importantă în contextul unui fenomen îngrijorător în România: un mare număr de foşti angajaţi ai MAI, mai ales unii care au avut funcţii de conducere, au fost reangajaţi la stat imediat după ce au ieşit la pensie. La nivel local, aceştia sunt angajaţi la primării, la Instituţia prefectului, în instituţiile deconcentrate sau la consiliul judeţean.

Florin Roman spune că, potrivit studiului de impact pe care l-a făcut înainte de a redacta proiectul de lege, aproximativ 100.000 de oameni sunt atât pensionari, cât şi angajaţi la stat.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. S a vorbit foarte mult despre interzicerea cumularii pensiei cu salariu de la stat, adică numai ai voie sa lucrezi la stat daca esti pensionar . Văd ca nimeni numai zice și numai face nimic în ceea ce privește aceasta măsură. Aceasta este o mare nedreptate în tara ăsta. Eu cunosc foarte multe persoane care au pensie de stat de 7000 lei și lucrează la stat pe salariu de 9000 lei. Și tinerii sunt obligați sa plece din tara . Unde i dreptatea?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS