May renunţă, pentru moment, la un al treilea vot în vederea ratificării acordului Brexitului

M.I.
Internaţional / 26 martie 2019

Theresa May (Sursă foto: Twitter)

Theresa May (Sursă foto: Twitter)

Theresa May a anunţat ieri că renunţă, pentru moment, să organizeze un al treilea vot de ratificare în Camera Comunelor a acordului său al Brexitului, din cauză că tratatul retragerii din Uniunea Europeană (UE) "nu are o susţinere suficientă" în Parlament, relatează Reuters.

"Continui să cred că cea maibună opţiune a Regatul Unit este să părăsească UE cât mai curând posibil cu un acord, la 22 mai", a declarat premierul în Parlament, scrie News.ro.

"Însă, spre regretul meu, am ajuns la concluzia că, în acest stadiu, nu există, în Camera (Comunelor) o susţinere sificientă pentru a supune din acordul unui al treilea vot", a declarat ea.

Brexit: May renonce pour l'instant à un troisième vote sur son accord

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb