Mbappe dezminte că ar fi existat erori medicale la Real Madrid

O.D.
Sport / 26 martie, 12:46

Mbappe dezminte că ar fi existat erori medicale la Real Madrid

Atacantul Kylian Mbappe a negat existenţa unei erori medicale din partea Real Madrid, recunoscând totuşi, în mod indirect, propria sa parte de responsabilitate în amplificarea mediatică a subiectului.

Potrivit mai multor surse media, Real Madrid ar fi examinat genunchiul greşit în cadrul diagnosticului iniţial al accidentării lui Mbappe, suferită pe 7 decembrie în meciul împotriva echipei Celta (0-2). În loc să examineze genunchiul stâng, cel accidentat, echipa medicală i-a făcut o RMN la genunchiul drept, fără a detecta nicio anomalie.

Mbappe a continuat astfel să joace cu o durere persistentă a cărei origine nimeni nu o înţelegea. Potrivit The Athletic, fostul jucător al PSG s-ar fi înfuriat la culme când a aflat de greşeală, înainte de a lua un zbor spre Paris şi de a consulta alţi medici pentru a urma un protocol de recuperare. În urma acestui incident, Real Madrid a concediat o parte din personalul medical.

„Nu, informaţia despre genunchiul accidentat nu este adevărată. Poate că sunt responsabil indirect pentru această situaţie. Când nu comunici despre ce ai şi ce se întâmplă, asta lasă loc interpretărilor. Aşa e jocul. Ştiu în ce mă bag când nu comunic. Cu Realul, am avut o comunicare destul de clară, la fel ca atunci când am fost la Paris şi am consultat alţi medici. Iar în ceea ce priveşte nivelul Realului Madrid în absenţa mea, e bine că putem juca aşa. Voiam ca echipa să câştige, să adune puncte pentru a nu rămâne în urmă în campionat şi în Liga Campionilor. Este o presiune bună, pentru că atunci când echipa merge bine, trebuie să te integrezi imediat. Apoi, când nu eram acolo şi pierdeam în ianuarie, toată lumea credea că eu eram singura soluţie, dar nu era aşa. Iar acum se spune că jucăm mai bine fără mine, aşa că rămâne de văzut ce se va întâmpla când mă voi întoarce.”, a declarat Mbappe.

Postul de radio spaniol Cope a confirmat, marţi, informaţiile dezvăluite luni canalul francez RMC, cu privire la o eroare gravă a lui Real Madrid în diagnosticul iniţial al accidentării la genunchi a lui Kylian Mbappe.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5665
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8875
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.9699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb