Meci întrerupt din cauza scandărilor rasiste

O.D.
Sport / 30 ianuarie 2023

Meci întrerupt din cauza scandărilor rasiste

Meciul Sepsi - FCU 1948 a fost întrerupt, după aproximativ 25 de minute de la start, din cauza scandărilor rasiste şi xenofobe ale suporterilor.

Iniţial, arbitrul Andrei Chivulete a cerut să se facă un anunţ la staţia de amplificare, ca avertisment, însă după foarte scurt timp el a oprit meciul şi a trimis echipele la vestiare.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat că decizia finală în în cazul meciului întrerupt duminică la Sf. Gheorghe, dintre Sepsi şi FCU Craiova, va fi luată de Comisia de Discplină a FRF.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. O fi fost agenti rusi sub acoperire

    Acolo clar arbitrul a fost vinovat! Nu pot vreo 150 de scelerati, că nu erau mai mulți, să decidă soarta unui meci! 5-10 băieți cu lacrimogene îi puteau scoate din stadion ! Ăia toți erau " o gașcă " nu spectatori!

    Nu stiu meciuri, in Romania, in care sa nu se injure, sau sa nu se scandeze trivialitati. Ba o fac si jucatori si antrenori ( Cosmin Contra ), toata lumea, nu pricep de ce atata tevatura pt cateva injuraturi. Daca exista reguli, de ce nu se aplica de fiecare data?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb