Media: Şeful Pentagonului şi-a anulat deplasarea în Europa, după noua spitalizare

A.F.
Internaţional / 13 februarie

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi-a anulat deplasarea la Bruxelles, unde urma să discute despre apărarea NATO, după ce a fost internat într-un spital militar pentru a doua oară de la începutul anului, a anunţat luni Pentagonul, relatează Reuters.

Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost dus duminică la Centrul Medical Militar Walter Reed pentru "simptome care sugerează o problemă urgentă la vezica urinară". Luni, el a fost supus unor proceduri nechirurgicale, dar sub anestezie generală, pentru a rezolva problema vezicii urinare, a precizat spitalul.

"Secretarul Austin nu va mai călători la Bruxelles în această săptămână, aşa cum era programat iniţial", a anunţat generalul-maior al Forţelor Aeriene Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului.

Austin nu a dezvăluit o intervenţie chirurgicală pentru cancer de prostată suferită în decembrie şi nici o spitalizare ulterioară, în ianuarie, ca urmare a unor complicaţii, declanşând un scandal politic şi mai multe anchete.

AUSTIN VREA SĂ PARTICIPE VIRTUAL LA REUNIUNEA DE TIP RAMSTEIN

Pentagonul nu a precizat dacă problema apărută cu vezica urinară este o altă complicaţie de la acea operaţie la prostată, dar spitalul a părut optimist în legătură cu prognosticul său de cancer.

Austin urma să ia parte la reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO, care are loc joi la Bruxelles, şi la o întâlnire separată cu aliaţii, programată pentru miercuri, pe tema modului în care să continue să sprijine Ucraina în combaterea invaziei Rusiei.

Pentagonul a precizat că întâlnirea pe tema nevoilor de apărare ale Ucrainei, cunoscută sub numele de Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei sau reuniunea în format Ramstein, va avea loc virtual. "Deşi secretarul Austin intenţionează în prezent să participe la reuniune virtual, acest lucru rămâne flexibil, în funcţie de starea sa de sănătate", a atras atenţia Ryder.

Nu este clar când va fi externat Austin, dar acesta şi-a transferat atribuţiile către secretarul adjunct al apărării, Kathleen Hicks. Walter Reed a declarat că se aşteaptă ca Austin să îşi poată relua marţi îndatoririle normale. "Nu se anticipează o şedere prelungită în spital", a transmis instituţia medicală.

SUB TIRUL CRITICILOR

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate naţională, John Kirby, a declarat luni că preşedintele Joe Biden nu îşi face griji cu privire la posibilitatea ca Austin să nu-şi poată exercita funcţia după ultima sa spitalizare.

Aflat sub tirul criticilor pentru secretul păstrat cu privire la starea sa de sănătate, Austin şi-a cerut scuze la începutul acestei luni pentru că nu i-a anunţat din timp pe Biden şi personalul de rang înalt despre diagnosticul său de cancer, adăugând că problema de sănătate a fost ca un "pumn în stomac" care l-a zguduit.

Ultima sa spitalizare a fost anunţată public la scurt timp după ce a fost dus acolo de către echipa sa de securitate.

Austin urmează să depună mărturie în faţa Congresului la 29 februarie despre tăcerea păstrată în legătură cu spitalizarea sa iniţială.

MOMENT CRITIC PENTRU EUROPA

Pe de altă parte, deplasarea sa în Europa pe care a anulat-o ar fi venit într-un moment critic. Senatul american s-a apropiat duminică de adoptarea unui pachet de ajutor în valoare de 95,34 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, dar măsura are un viitor incert în Camera Reprezentanţilor. Legislaţia include 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care este considerată crucială de Kiev, în timp ce se apropie de împlinirea a doi ani de război cu Rusia, cu liniile de front din est şi sud în mare parte statice de multe luni.

Fostul preşedinte Donald Trump, care încearcă să revină la putere în alegerile din noiembrie, a declanşat în weekend o furtună de critici din partea Casei Albe şi a unor înalţi oficiali occidentali pentru că a sugerat că nu ar apăra aliaţii NATO care nu au cheltuit suficient pentru apărare şi chiar ar încuraja Rusia să îi atace.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb