MedLife îşi consolidează poziţia în centrul ţării şi deschide cea mai mare clinică medicală din Sibiu în urma unei investiţii de peste 2,5 milioane de euro

Comunicate de presă / 8 decembrie 2021

MedLife îşi consolidează poziţia în centrul ţării şi deschide cea mai mare clinică medicală din Sibiu în urma unei investiţii de peste 2,5 milioane de euro

MedLife, cel mai mare sistem medical privat din România, continuă planurile de extindere şi inaugurează o nouă unitate medicală în Municipiul Sibiu, care pune la dispoziţia sibienilor servicii medicale integrate, axate pe patru arii de excelenţă: pediatrie, diabet, sănătatea sânului şi recuperare medicală. Cea mai nouă hyperclinică MedLife, dispusă pe 5 nivele, se întinde pe o suprafaţă de 1500 mp şi este rezultatul unei investiţii de peste 2,5 milioane euro, conform unui comunicat remis redacţiei.

În cadrul noii unităţi multidisciplinare, pacienţii din Sibiu şi din împrejurimi pot beneficia în sistem ambulatoriu de consultaţii şi investigaţii pentru 26 de specialităţi medicale. Pe lângă centrul pentru adulţi, cu cabinete de cardiologie, neurologie, ginecologie, oftalmologie, ortopedie, endocrinologie, reumatologie, medicină internă şi medicină de familie, ecografie, urologie şi neurochirurgie, dermatologie, medicina Muncii, Hyperclinica MedLife Sibiu integrează şi un centru pentru copii cu cabinete de pediatrie, cardiologie, neurologie, gastroenterologie şi boli de nutriţie, ortopedie, chirurgie, pneumologie, alergologie oftalmologie, endocrinologie. Totodată, noua unitate cuprinde şi centre integrate de recuperare, diabetologie, medicina muncii, recoltare şi un departament de imagistică şi senologie.

În ceea ce priveşte departamentul de imagistică şi senologie, hyperclinica MedLife Sibiu se impune prin aparatură de ultimă generaţie, fiind dotată cu un aparat de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), un sistem de mamografie spectrală cu substanţă de contrast Senographe Pristina şi un ecograf GE Logiq E10s cu ajutorul cărora se fac examinări, se efectuează puncţii, marcaje cu marker din titan şi localizări preoperatorii.

Echipa medicală este formată din peste 50 de medici, cu echipe integrate pe specialităţi (ginecologie, cardiologie, ortopedie, diabet, endocrinologie, neurologie ş.a.)

"Deschiderea unei noi unităţi MedLife în Sibiu face parte din planul de dezvoltare organică la nivel naţional, contribuind la consolidarea poziţiei de lider al medicinei private din România. Ne bucurăm că putem oferi pacienţilor din Sibiu şi din proximitate încă o clinică medicală, cea mai mare din oraş, în cadrul căreia, atât copiii, cât şi adulţii, au acces la servicii medicale de top, la standardele unui sistem european. Aşa cum am mai anunţat, avem ambiţii importante pe zona de dezvoltare şi vom continua în mod susţinut şi în anii ce urmează planul de extindere, atât organic, cât şi prin achiziţii", a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

MedLife este prezent în Sibiu încă din 2018, odată cu achiziţionarea integrală a pachetului de acţiuni a diviziei de servicii medicale Polisano. De atunci, cele 2 spitale şi cele 3 clinici Polisano, reţeaua de laboratoare şi centre de recoltare, precum şi centrul de radioterapie-oncologie fac parte din Grupul MedLife.

"Polisano este alături de locuitorii din judeţul Sibiu de aproximativ 30 de ani, iar deschiderea noii unităţi MedLife din Sibiu ne aduce şi mai aproape de aceştia. În prezent, MedLife Polisano acoperă toate nevoile pacienţilor, de la prevenţie la diagnostic, tratament şi intervenţii chirurgicale de mare complexitate. În continuare, ne propunem să sporim siguranţa pacientului, să ţinem pasul cu tehnologizarea şi să dezvoltăm proiecte şi servicii adaptate erei digitale. În acest sens, avem priorităţi legate de digitalizare (prin intermediul clinicii virtuale, folosirea roboţilor şi implementarea dosarului electronic al pacientului), proiecte bazate pe inteligenţă artificială în domeniul recuperării şi al imagisticii medicale, proiecte multidisciplinare de anvergură (oncologie, brain team şi heart team) şi crearea unei reţele de screening, pe domeniile imagistică, oncologie şi cardiologie", a declarat Celestin Constantin, Manager MedLife Sibiu.

Hyperclinica MedLife Sibiu este situată pe Bd. Mihai Viteazu 4A şi funcţionează de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-20:00. Pentru informaţii şi programări, pacienţii pot accesa numărul de call center 021 9383.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Felicitări Medlife

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro