MEEMA a transmis formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru CE Oltenia

I.M.
Companii / 4 februarie 2020

MEEMA a transmis formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru CE Oltenia

Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA), în conformitate cu prevederile europene şi naţionale privind ajutoarele de stat, a transmis, în data de 20 ianuarie, prin Consiliul Concurenţei către direcţiile specializate ale Comisiei Europene, formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia SA, potivit unui anunţ, publicat marţi, pe site-ul ceoltenia.ro.

Astfel, în urma clarificărilor care au avut loc între Comisia Europeană, MEEMA, Consiliul Concurenţei şi CE Oltenia, în data de 31 ianuarie, aceasta a considerat că sunt îndeplinite cerinţele privind transmiterea formală a notificării ajutorului de salvare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb