Merkel a fost filmată dându-şi ochii peste cap în cursul unei discuţii cu Putin

Andrei Stan
Internaţional / 8 iulie 2017

Angela Merkel şi Vladimir Putin la summitul G20

Angela Merkel şi Vladimir Putin la summitul G20

Cancelarul german Angela Merkel a fost surprinsă de camerele video în timp ce părea că îşi dădea ochii peste cap în cursul unei discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Daily Telegraph.

Nu este clar despre ce vorbeau cei doi lideri şi ce a dus la reacţia cancelarului, notează News.ro. Putin avusese înainte o întâlnire cu Donald Trump.

Merkel a mai fost suprinsă şi în timpul uneia dintre fotografiile de grup în timp ce părea că se încruntă la preşedintele rus.

Acesta nu a fost singurul incident amuzant de la reuniunea la vârf. În timpul pozei de familie, preşedintele francez Emmanuel Macron a decis să îşi schimbe locul, aflat în ultimul rând, cu unul în faţă.

Astfel, el s-a strecurat printre ceilalţi lideri, s-a oprit la preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, cu care a schimbat câteva vorbe şi pe care a îmbrăţişat-o, după care a mers la Trump, pe care l-a bătut prieteneşte pe umăr, înainte de a ocupa un nou loc în primul rând pentru poză. Totul s-a petrecut sub privirile amuzate ale celorlalţi lideri.

Merkel găzduieşte, la Hamburg, summitul G20 ce a oferit prilejul pentru prima discuţie faţă în faţă între noul preşedinte american şi liderul de la Kremlin.

Cancelarului german i-a revenit sarcina dificilă de a încerca să găsească acorduri în domeniul energiei şi climei între liderii celor mai dezvoltate douăzeci de economii din lume, adaugă sursa citată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb