Ministerul Finanţelor (MF) anunţă deschiderea, începând cu data de 15 octombrie 2026, a sesiunii de depunere a cererilor de acord pentru finanţare pentru mecanismul de stimulare a investiţiilor în vederea realizării de produse cu deficit comercial din industria prelucrătoare instituit prin HG nr. 486/2026, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Ministerul Finanţelor (MF).
Potrivit MF, companiile care sunt interesate să dezvolte capacităţi de producţie în România vor putea depune, începând cu 15 octombrie 2026, cereri de finanţare prin instrumental de finanţare dedicat industriei prelucrătoare. Pentru această sesiune sunt disponibile 759 milioane de lei, iar proiectele trebuie să presupună investiţii iniţiale de minimum 10 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 50 milioane de lei, se precizează în comunicat.
„Deschiderea acestei sesiuni este un pas important concret în susţinerea unui domeniu strategic pentru România. Avem 759 de milioane de lei disponibili acum, într-un program multianual mai amplu, iar dacă vom avea proiecte solide şi cerere peste bugetul alocat, vom analiza suplimentarea resurselor. Miza este ca România să producă mai mult aici, să exporte mai mult şi să îşi construiască o bază industrială mai competitivă pentru următorii ani”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Mecanismul de finanţare face parte din programul de relansare economică elaborat de Ministerul Finanţelor, aprobat prin OUG nr.8/2026 şi vizează investiţii în proiecte de producţie în industria prelucrătoare, în sectoare economice care înregistrau un volum ridicat de importuri, cu scopul de a stimula producţia internă şi de a crea noi locuri de muncă, se arată în comunicat.
MF informează că programul are un buget total de 5,313 miliarde de lei, aproximativ 1,05 miliarde de euro, şi a fost construit ca instrument multianual pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie din România. Acordurile de finanţare pot fi emise în perioada 2026-2032, iar plata ajutorului de stat se întinde până în 2036. Companiile pot opta, în condiţiile schemei, între grant direct şi credit fiscal, în funcţie de structura proiectului şi de necesarul de finanţare, se arată în comunicat.
MF arată că instrumentul este deschis atât companiilor deja active, cât şi întreprinderilor nou-înfiinţate, indiferent dacă sunt IMM-uri sau companii mari. Condiţia principală este realizarea în România a unei investiţii iniţiale de minimum 10 milioane de euro. Pot fi finanţate construcţii noi, echipamente tehnologice şi active necorporale noi, informează comunicatul.
În comunicat se precizează că sesiunea va fi deschisă timp de 30 de zile lucrătoare. Cererile de acord pentru finanţare şi documentele justificative se transmit exclusiv online, în perioada 15 octombrie - 25 noiembrie 2026, ora 17:00, prin aplicaţia Big Project 486, care va fi disponibilă în perioada sesiunii, pe site-ul Ministerului Finanţelor. Cererile transmise după termenul-limită nu vor putea fi luate în considerare, potrivit comunicatului remis redacţiei de către Ministerul Finanţelor.
„România are nevoie de mai multă producţie, de investiţii cu valoare adăugată ridicată şi de o economie care să reducă treptat dependenţa de importuri. De aceea, folosim instrumentele de sprijin ale statului mai ţintit, către investiţii care pot transforma structura economiei, generând noi capacităţi de producţie, tehnologie, locuri de muncă şi lanţuri locale de furnizori”, a completat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.09.2026, 17:46)
si cite companii vor primi 759 milioane lei? vreo 10, 15?