Michel Barnier anunţă că negocierile post-Brexit sunt în continuare blocate

A.P.
Miscellanea / 2 decembrie 2020

Michel Barnier anunţă că negocierile post-Brexit sunt în continuare blocate

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier i-a informat miercuri pe ambasadorii Celor 27 că există în continuare disensiuni în negocierea viitoarei relaţii a Uniunii Europene (UE) cu Regatul Unit, potrivit unui oficial european de rang înalt, relatează Reuters, citat de News.

"Există în continuare diferenţe în principalele trei probleme" cu privire la concurenţă, litigii şi pescuit, declată această sursă, care a participat miercuri la acest briefing cu uşile închise.

Perioada de tranziţie de după divorţ, consumat la 31 ianuarie, se încheie la 31 decembrie, însă cele două părţi continuă să spere să ajungă la un compromis, pentru a evita o ieşire dezordonată din piaţa unică.

Însă negocierile sunt blocate, iar atât Londra, cât şi Bruxellesul subliniază de săptămâni de zile că preferă un "no deal" unui acord prost.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb