Michel Temer este noul preşedinte al Braziliei

Mina Irina
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2016

Michel Temer (Sursa foto: Facebook)

Michel Temer (Sursa foto: Facebook)

Michel Temer a devenit ieri noul preşedinte al Braziliei, la câteva ore după ce Dilma Rousseff a fost destituită pentru falsificarea conturilor publice, punând capăt la 13 ani de domnie a stângii în cea mai mare ţară din America Latină, transmite AFP.

Fost vicepreşedinte al Dilmei Rousseff, omul puternic al PMDB (centru dreapta) - care a precipitat alungarea de la putere a şefei statului - a depus jurământul în Senat şi va conduce o ţară în criză până la viitoarele alegeri legislative şi prezidenţiale de la sfârşitul lui 2018.

La fel de impopular ca şi adversara sa, Michel Temer, 75 de ani, a promis în prima reuniune a cabinetului său "să repună Brazilia pe drumul cel bun".

"Va trebui să plecăm de aici în aplauzele brazilienilor. Va fi dificil", a recunoscut noul preşedinte care imediat a luat avionul spre China pentru summitul G20 unde va încerca să restabilească imaginea pătată a primei economii din America Latină.

"Unicul meu interes este să predau succesorului meu o ţară pacificată, reconciliată şi în creştere economică", a repetat el într-o alocuţiune înregistrată şi transmisă la televiziune în cursul serii de miercuri.

Dilma Rousseff a reacţionat virulent după destituirea sa: "Senatul a luat o decizie care intră în istoria marilor nedreptăţi. A comis o lovitură de stat parlamentară", a denunţat ea, reafirmându-şi nevinovăţia.

Ea le-a promis lui Michel Temer şi noilor aliaţi de dreapta ai acestuia "opoziţia cea mai hotărâtă la care se poate aştepta un guvern de pucişti".

O majoritate confortabilă de peste două treimi dintre senatori au votat fără surprize pentru destituirea liderei de stânga, prima femeie care a fost aleasă la conducerea Braziliei în 2010, apoi realeasă la limită în 2014.

Din totalul de 81 de senatori, 61 au votat pentru destituirea ei, iar 20 împotrivă.

"Dilma Rousseff a comis importante crime de responsabilitate (...), a fost condamnată şi astfel îşi pierde mandatul de preşedinte", a subliniat preşedintele Curţii Supreme (STF), Ricardo Lewandowski, care a condus dezbaterile din Senatul transformat cu acest prilej în tribunal.

În schimb, Dilma Rousseff şi-a păstrat drepturile civile, după un alt vot, unde majoritatea necesară de două treimi nu a fost atinsă. Numai 42 de senatori au votat pentru, 36 împotrivă, iar trei s-au abţinut.

"Aceasta înseamnă că rămâne eligibilă. Va putea candida pentru mandate de senator, deputat, dar nu şi la preşedinţie în 2018, pentru că a fost aleasă deja pentru două mandate consecutive", a explicat un specialist brazilian în drept, Rogerio Dultra dos Santos.

"Ne vom întoarce", a promis în numele stângii fosta şefă a statului, aflată la reşedinţa sa din palatul Alvorada unde a urmărit votul alături de mentorul său, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, în prezent cercetat pentru corupţie, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2942
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9133
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.6722

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb