Mihai Dimian, ministrul propus pentru portofoliul Educaţiei şi Cercetării, a primit marţi aviz negativ din partea comisiilor reunite pentru învăţământ şi ştiinţă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, informează Agerpres.
În cadrul şedinţei de audiere, nominalizarea sa a înregistrat 23 de voturi „pentru”, 19 voturi „împotrivă” şi şase abţineri, rezultatul consemnând un aviz negativ din partea parlamentarilor prezenţi în comisiile de specialitate, notează sursa citată.
Dimian a afirmat, la audieri, că rezultatele testelor PISA şi de la Evaluarea naţională se află "sub standardul stabilit".
"Trebuie să îmbunătăţim performanţa elevilor în cadrul şcolii şi, ulterior, aplicarea cunoştinţelor şi competenţelor pe care noi le dezvoltăm în viaţa reală. Dacă ne uităm la învăţământul primar, a fost lansat astăzi un program pentru reducerea abandonului şcolar şi analfabetismului funcţional (...) şi avem aproape o dublare a finanţării pe elev pentru a implementa măsuri remediale. La nivelul învăţământului primar avem o performanţă bună, dar la nivelul învăţării gimnaziale se produce o scădere a performanţei elevilor. Există posibilitatea introducerii orelor remediale în norma profesorilor sau, dacă nu doresc, pot fi susţinute separat în regim de plată cu ora, fie de către profesorul respectiv, fie de către alt personal calificat sau masteranzi sau doctoranzi. Activităţile remediale să fie orientate către elevii care au nevoie de ele şi nu ca acum când foarte mulţi dintre participanţi sunt cei care au performanţe", a susţinut Mihai Dimian.
El a menţionat că, în România, media numărului de ore petrecute într-un an în şcoală de un elev până în clasa a VIII-a inclusiv este 1.600, faţă de media OCDE - 1.760.
"Această creştere a numărului de ore prin Săptămâna Altfel, Săptămână Verde, prin orele remediale trebuie completată de o creştere a calităţii orelor desfăşurate efectiv. Şi aici o să vedeţi o revizuire a programelor şcolare. (...) Ne orientăm către gimnaziu, nu neapărat în a schimba, dar în a reduce cu 10%, pentru a oferi mai mult timp activităţilor remediale. (...) După regândirea conţinutului şi a calităţii orelor, este important să evaluăm. (...) Deci, vor exista anumite evaluări standardizate care să asigure monitorizarea traseului elevului înainte de a ajunge la Evaluarea naţională, care şi ea trebuie regândită", a adăugat Dimian.
Despre uniforma obligatorie, Mihai Dimian a spus: "Pot înţelege anumite argumente aduse de colegii care au propus această lege, însă, în acest moment, cred că aceste resurse, dacă au fost identificate, ar trebui orientate către alte probleme urgente pe care le avem în Educaţie. Spre exemplu creşterea Programului 'Masa sănătoasă' de la 540.000 de elevi, cât avem în prezent, până la 600.000 şi, ulterior, o creştere etapizată până la un milion. Dacă ne uităm la nivelul unei şcoli, al unui liceu, sigur că ei pot decide în cadrul comunităţii, cu elevii, părinţii şi profesori de acolo, cu sprijinul comunităţilor locale, dacă adoptă o anumită uniformă şi în ce formă. Asta este posibil, în continuare".





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 19:21)
Nu inteleg: "nominalizarea sa a înregistrat 23 de voturi „pentru”, 19 voturi „împotrivă” ". 23>19, deci aviz favorabil! Pentru aviz negativ nu ar trebui nr. de voturi „pentru” sa fie mai mic decat nr. de voturi „împotrivă”?
1.1. Clarificare (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Pisi în data de 29.09.2026, 19:28)
Deci au fost 48 de votanți. Se aplica regula 50 la suta plus 1 adica cel putin 25 de voturi trebuiau sa fie sa treacă.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 19:40)
Aviz favorabil pentru Ötvös Koppany Bulcsú, propus pentru funcţia de ministru al Culturii, transmite Agerpres. S-au înregistrat 13 voturi „pentru”, şapte „împotrivă” şi şapte abţineri, informează Agerpres.
Dupa logica de mai sus, ar fi trebuit sa fie aviz negativ.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Pisi în data de 29.09.2026, 19:44)
13 plus 6 plus 6 egal 25, apoi imparti la 2 si da 12,5, rontujit da 13
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 19:57)
un minoritar ungur ajunge ministrul culturii....belea.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 20:03)
E o problema cu site-ul. Voi scrie pe un rand.
13+7+7=27. 27/2=13.5. 13
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 23:31)
Pai au o cultura mai bogata decat romanii