Mihai Tănăsescu: Nicăieri în Europa nu există o taxă pe viciu

Ziarul BURSA #Politică / 31 ianuarie 2006

Vicepreşedintele PSD, Mihai Tănăsescu, a criticat dur, ieri, intenţia ministrului Sănătaţii, Eugen Nicolăescu, de introducere a taxei pe viciu în pachetul de legi privind reforma în sănătate. "Este vorba de o taxă ilegală. Nu există în nici o ţară din Uniunea Europeană o taxă pe viciu sau o suprataxă", a afirmat Tănăsescu. El a explicat că în UE există pentru tutun trei feluri de taxe: acciza specifică, acciza pe valoare şi TVA.

Fostul ministru al Finanţelor a calificat taxa pe viciu drept "anticonstituţională şi anticoncurenţială", spunînd că "va crea multă turbulenţă în stabilitatea financiară". În acest sens, Tănăsescu a anunţat că PSD va sesiza Consiliul Concurenţei referitor la introducerea taxei pe viciu.

Vicepreşedintele PSD a criticat şi faptul că asiguraţii vor fi obligaţi să plătească contribuţia la asigurările de sănătate atît pentru salariu, cît şi pentru drepturile de autor. Mihai Tănăsescu a apreciat, totodată, că reglementarea este "discriminatorie" pentru că veniturile încasate din dividende nu sînt supuse aceluiaşi regim. El a anunţat că PSD cere plafonarea sumei ce poate fi plătită de un asigurat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb